Ai fost sancționat disciplinar? Iată cum te poate ajuta un avocat din Suceava

Știi cum se spune: cine greșește, plătește. Așadar, sancțiunile disciplinare la locul de muncă sunt aplicate pe urma greșelii comise de tine. Totuși, sancțiunea primită poate fi cu mult mai mare decât greșeala comisă, moment în care trebuie să iei atitudine.

În cazul în care ai fost sancționat la locul de muncă mult mai grav decât greșeala în sine sau fără un temei, trebuie să iei cât mai curând legătura cu un avocat. Un cabinet de avocatura din Suceava, în cazul în care ești din acest oraș, te poate ajuta să îți manifești nemulțumirea și să îți faci dreptate. Haide să vedem cum se procedează în caz de sancțiune disciplinară.

Ce înseamnă abatere disciplinară și cum poate fi aceasta sancționată?

Conform prevederilor legale românești, orice angajator dispune de prerogativă disciplinară. Ce înseamnă mai exact acest lucru? Că poate aplica sancțiuni disciplinare salariaților săi ori de câte ori constată că aceștia au săvârșit o abatere.

În cazul în care ai săvârșit o abatere, angajatorul are tot dreptul să îți aplice o sancțiune disciplinară. Aceasta se materializează printr-o decizie de sancționare emisă în formă scrisă. Ce înțelegem mai exact printr-o abatere disciplinară? Ei bine, este vorba despre încălcarea normelor legale, regulamentului intern, contractului individual de muncă sau contractului colectiv de muncă aplicabil și chiar ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici.

Care sunt sancțiunile disciplinare pe care le poți primi la locul de muncă?

Conform unui avocat experimentat, specialist în Drept Civil, angajatorul poate aplica sancțiuni printr-o decizie de sancționare, conform Codului Muncii. Despre ce sancțiuni este vorba? Ei bine, iată lista:

  • avertisment scris;
  • retrogradare din funcție pentru o durată nu mai mare de 60 de zile, cu acordarea unui salariu corespunzător funcției în care s-a dispus retrogradarea;
  • reducerea cu 5 până la 10 procente a salariului de bază pe o durată de 1 până la 3 luni;
  • reducerea cu 5 până la 10 procente a salariului de bază și/sau, depinde de caz, a indemnizației de conducere pe o perioadă de 1 până la 3 luni;
  • desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.

Sancțiunea disciplinară poate fi contestată? Da, iată în ce condiții!

Cu ajutorul unui avocat specializat în Drept Civil, ai posibilitatea să contești o astfel de sancțiune.

Este necesar să știi încă de la început că una dintre condițiile de legalitate constă în respectarea termenului legal în care poate fi aplicată sancțiunea. Ca să fim mai clari, angajatorul poate dispune sancționarea în 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii. Atenție! Nu trebuie să treacă mai mult de 6 luni de la săvârșirea faptei. În cazul în care nu este respectat acest termen, poți formula o contestație.

În aceeași ordine de idei, se poate forma o contestație și în cazul în care decizia de sancțiune disciplinară nu cuprinde următoarele elemente obligatorii:

  • motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat, dar și motivele pentru care nu a fost efectuată cercetarea acestora;
  • descrierea faptei pentru care s-a luat decizia de aplicare a unei sancțiuni disciplinare;
  • prezentarea dispozițiilor din statutul de personal, contractul individual de muncă, regulamentul intern ori contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariatul sancționat;
  • termenul în care poate fi contestată sancțiunea disciplinară aplicată;
  • temeiul de drept în baza căruia se aplică sancțiunea disciplinară;
  • instanța competentă la care se poate introduce o contestație.

Cel mai bine, atunci când primești o sancțiune disciplinară, este să discuți cu un avocat. Nu încerca să acționezi de unul singur deoarece s-ar putea să faci mai mult rău decât bine. Avocatul te va ajuta să depui o contestație și să îți demonstrezi nevinovăția.

Împreună cu un avocat profesionist poți face toate demersurile necesare pentru a-ți apăra drepturile. Nu lăsa abaterile disciplinare să te afecteze, mai ales dacă știi că sunt cu mult mai mari decât greșeala făcută sau nu au niciun fundament.