Cad pietre la Holda-Broșteni, cad pietre pe DN 17A, drumul de la Sucevița prin Pasul Ciumîrna pînă la Sadova, numai guvernele nu cad și uneori nici autorităților nu le cade fisa pentru a ști cu exactitate cînd și ce trebuie făcut. Referitor la pietrele din zidul de protecție de pe DN 17A care au început să se desprindă, specialistul în drumuri și poduri Eugen Girigan a declarat: ”Durata de exploatare pentru aceste ziduri este de 30 de ani, iar drumul a fost inaugurat în 1968. Cu alte cuvinte, durata de exploatare a fost depășită binișor, cu 25 de ani. Administratorul drumului trebuie să creioneze pentru anii următori un amplu program de reparații pentru a nu pune în pericol siguranța circulației. Momentan, lucrarea nu este una complexă, și asta pentru că nu sînt alunecări. Ceea ce se petrece acolo este un fenomen cunoscut, iar înghețul și dezghețul sînt fenomene care au loc an de an și afectează lucrarea”. Multe a mai zis inginerul Girigan, inclusiv despre necesitatea intervenției rapide pentru repararea podului de la Milișăuți, însă a zis degeaba.
Pînă la urmă se va aștepta ca primul zid de pe DN 17A să se prăbușească, circulația va fi oprită, iar Comitetul Județean pentru Situații de Urgență se va întruni după vreo două săptămîni, că doar nu e grabă, și va aștepta cîteva luni rezultatele unei expertize. Apoi, se va căuta finanțare și va începe sarabanda licitațiilor și a contestațiilor. După aceea, de-abia, va demara o amplă acțiune de cîrpeală, iar, la final, primarii din zonă și copii îmbrăcați în costume populare îi vor aștepta pe domnii de la Județ și, eventual, pe cineva de la Capitală pentru a sărbători evenimentul. Clasic. Clasic în Bucovina.
La zi(d) în administrație





