„Cînd terminai facultatea participai la repartiția pe țară și erai obligat să mergi doi ani la țară. Eu am fost în județul Galați, lîngă Tecuci. Acolo lucrau părinții mei și acolo am ales. Erai obligat să alegi la țară și să stai. La țară era formarea tînărului medic care terminase facultatea. Acolo vedea ce înseamnă responsabilitatea, acolo consulta copii, gravide, bătrîni… De-acolo te trimitea la spitalul teritorial. Toate dispensarele aparțineau de un spital teritorial. Acum totu-i liber. După doi ani puteai să te prezinți la secundariat, actualul rezidențiat, unde erau iar scoase posturi pe specialități, funcție de necesități: cîți ieșeau din sistem și cîți intrau în sistem. Secundariatul dura trei ani. După aia s-au făcut cinci ani și pentru unele specialități, cum ar fi neurochirurgia, chiar șapte ani. Eu ca și chirurg am făcut trei ani la București, la Spitalul Fundeni. Acolo m-am specializat și după aia am venit la Suceava, dar aveam postul luat de la secundariat. Secundariatul mi l-a plătit Suceava. Erai rezident la Suceava în pregătire la București. Puteai să te prezinți la post după un an, dar eu am stat trei ani, pentru că aveam multe de învățat de-acolo. Se știa exact de ce doctori este nevoie și nu puteai să pleci. Aveai așa-zisa negație, că dacă soția era în altă parte, pînă să obții aprobarea să pleci de unde ai ales ori de la țară era foarte greu și trebuiau motive foarte întemeiate. Nimeni nu se gîndea să plece pe-atunci și dacă voiam să plec erau niște formalități. Trebuia să-mi dau demisia sau mai știu eu ce, erau niște sancțiuni poate la salariu. Nu mai știu exact. Însă, nu se gîndea nimeni să mai plece după ce și-a ales postul”. Medicul chirurg Sorin Hîncu, președintele Colegiului Medicilor Suceava, astăzi în vîrstă de 71 de ani.
