„Nu am problema că aș vrea să fiu apreciat. Eu vreau ca în primul rînd să fiu apreciat și respectat de jucătorii mei. Acum trăim niște vremuri atît de ciudate în care respectul nu mai există orice ai fi făcut și ura este la putere. Din păcate, cu asta ne hrănim. Nu sînt o persoană care să țină tare mult să o respecte lumea. Ăsta sînt eu și fiecare om le are pe alea bune și le are pe alea rele. Cine are să mă placă mă place așa, cine are să mă aprecieze pentru ceea ce am jucat sau pentru ceea ce fac mă apreciază, cine nu este strict problema sa. Însă, în general, cred și simt că lumea mă apreciază. Asta denotă că am făcut lucruri bune și pentru România atunci cînd am jucat. Faptul că oamenii nu m-au uitat mă bucură și nu pot decît să le mulțumesc”. Fostul internațional Dorin Goian, antrenorul principal al Forestei Suceava, comentînd faptul că pe toate stadioanele unde merge cu echipa publicul, în general, îl respectă.






