Dacă vrei să fii un profesor bun, timpul nu îți este prieten

Nu-mi pare rău că nu mai sînt în conducerea Inspectoratului Școlar. Ideea este că dacă vrei să fii un profesor bun, timpul nu ți-e prieten. Sînt atît de multe de făcut, dincolo de birocrația din sistem, fiindcă ea există și nu e caracteristică doar sistemului de educație. Sînt foarte multe lucruri de făcut. Ai de interacționat cu elevii și sînt acele programe de pregătire suplimentară pe care chiar le faci. Pentru elevii mei care sînt în clasa a XII-a și vor susține examenul la disciplina pe care o predau, biologia, eu sînt obligată să fac ore de pregătire suplimentară. Nu e un efort ieșit din comun, ci obligația mea ca profesor. Rolul meu la clasă e să-l ajut pe acel copil nu doar să treacă Bacalaureatul, ci să obțină și o notă corespunzătoare. Dacă vrei să-ți respecți profesia ai mult de lucru”. Gabriela Scutaru, directoarea Centrului de Excelență Suceava și fost adjunct al Inspectoratului Școlar Suceava.