Înainte de toate, Traian Andronachi, de profesie avocat, a început prin a ne povesti despre familia şi copilăria lui. ”M-am născut cu un nume predestinat, cel al bunicului meu dinspre mama, Traian Nenati, refugiat de la Cernăuţi în anii tulburi ai războiului. Legenda familiei spune că tatăl lui, Ivan Ioan Nenati, funcţionar superior al Fiscului Cernăuţi, a fost ridicat într-o noapte, împreună cu fiul cel mare, Corneliu, şi dus în lagăr unde li s-a pierdut urma. Acum, de curînd, vrînd să afle ce s-a întîmplat de fapt în acel an tragic pentru Bucovina – 1941, cu rudele noastre care au refuzat să-şi părăsească gospodăria întemeiată cu multă trudă, mama mea, Carmen, a primit răspunsul oficial de la autorităţile ucrainene: neamurile noastre au fost ridicate şi li s-a confiscat totul fiindcă au ripostat cu arma la venirea sovieticilor…Cine ştie oare care este adevărul ? Destul că familia a purtat greu doliu în suflet toată viaţa şi a jurat să-i pună primului băiat numele cu tradiţie în familia părinţilor de la Cernăuţi. Aşa că, deşi m-am născut în Ajunul Crăciunului, pe 24 Decembrie 1977, nu m-am numit Cristian, ci Traian (e drept că am reparat greşeala, pe fetiţa mea am botezat-o Cristiana!). Am fost un copil harnic la crescut, neastîmpărat şi curios, educat cu drag de bunicii de la Rădăuţi şi de cei de la Horodnicul de Jos. Mi-au plăcut întotdeauna sporturile în aer liber, competiţiile de şah, mersul pe bicicletă”, povesteşte domnul Andronachi. Acum, se bucură să constate că şi copiii lui împărtăşesc o parte dintre pasiunile lui. ”De fiecare dată cînd achiziţionez cîte o piesă nouă pentru bicicletă, trebuie să mai iau încă una şi pentru fiul meu. Nu pentru că ar avea neapărat nevoie, dar Theodor este pasionat de tot ceea ce este nou, astfel că atunci cînd mergem împreună cu bicicleta el se asigură că amîndoi avem aceleaşi resurse. Mă provoacă la concursuri de îndemînare cu bicicleta şi recunosc că la cele cu ATV-ul stă mult mai bine”, spune alesul local din Rădăuţi. Traian Andronachi mai povesteşte: ”Colegii m-au definit ca un lider nonformal, <atacîndu-mă> mereu să găsesc idei interesante pentru petrecerea timpului liber. În tinereţe îmi plăcea să organizez tot timpul cîte un concurs. Dacă nu cîştigam campionatul de şah, găseam prilejul de a-mi lua revanşa la tenis”. ”Mama mea fiind o severă profesoară de Limba şi literatura română, îmi controla atent lecturile şi mărturisesc că mă pasionau cărţile de aventuri, jurnalele de călătorie. Îmi imaginam peripeţiile lui Robinson Crusoe, călătoriile căpitanului Nemo, frăţia muşchetarilor, luptele cu turcii din Fraţii Jderi, aventurile Cireşarilor…”, mai aflăm de la Traian Andronachi. El mai spune că interacţionează cu eficienţă şi plăcere cu semenii lui, recunoaşte şi apreciază diferenţele între oameni şi poate organiza cu uşurinţă echipe de lucru pentru atingerea unor obiective complexe. ”Empatia mă ajută să înţeleg mobilurile multor persoane şi găsesc moduri speciale de a-i aborda şi armoniza. De altfel, am urmat cursurile Facultăţii de Drept şi apoi un master în psihologie tocmai în scopul de a-mi valorifica predispoziţiile native spre comunicare, socializare. Prietenii mă cataloghează deseori ca bun gospodar şi sunt pasionat de grădinărit şi amenajarea mediului exterior. Mi-am construit împreună cu familia mea o oază de linişte şi verdeaţă în jurul casei, cu flori şi iarbă, cu arbuşti şi pomi în care evadez ori de cîte ori am puţin timp. Soţia mea şi cei doi copii plantează alături de mine copăcei, amenajează spaţii de verdeaţă proaspătă pentru salatele pe care le gătesc în week-end. Timpul nu ajunge, din păcate, pentru tot ce mi-ar plăcea să fac, fiindcă eu cred în proverbul <pasiunea nu spune niciodată: destul> !”, declară domnul Andronachi.
