„În momentul de față, în România sînt 65 de puncte de lansare a rachetelor antigrindină, din care 12 în Moldova, amplasate în județele Iași și Vaslui. Nimic la Suceava și Botoșani. Sîntem lăsați la urmă, sîntem coada cozii, ca de obicei. Mă voi duce la Ministerul Agriculturii să am o discuție măcar cu un secretar de stat pentru a afla dacă sîntem măcar prinși anul acesta în programul de realizare a Sistemului național antigrindină”.
Declarația a fost făcută de deputatul USR de Suceava, Radu Ciornei, care nu a uitat că în luna august a anului trecut grindina a distrus cîteva hectare de livadă în zona Fălticeni, iar pomicultorii care au pierdut totul nu au primit nici un ajutor din partea statului. Domnul Ciornei nu este nici specialist în zootehnie ca președintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, și nici fost ministru al Agriculturii ca președintele PNL Suceava și al CJ, Gheorghe Flutur. Și, evident, nu este membru al Comisiei de Agricultură din Camera Deputaților, acesta fiind membru în Comisia pentru Sănătate și Familie și secretar al Comisiei pentru Știință și Tehnologie. Asta, însă, nu îl împiedică să se intereseze de soarta pomiculturii și a pomicultorilor și să adreseze următorul apel celor 16 parlamentari de Suceava: „Haideți să lăsăm orgoliile, să lucrăm pentru oameni și să aducem în Suceava aceste sisteme antigrindină. Că altfel ne alegem numai cu gunoaiele și cu dregătoriile, iar la împărțitul banilor pentru proiecte rămînem iar la coada cozii!”.
Cum, la Suceava, lumea e mîndră, la orgolii nu va renunța nimeni. În schimb, cum toți se dau credincioși, vor propune să fie plimbate moaștele Sfîntului Ioan prin județ și vor promite că se vor ruga ca să nu bată gheața.
Las` că mere și-așa





