Adică lui ce-i lipsește?

După ce a declarat că cei din industria HORECA urmează să primească niște ajutoare de la stat, deputatul PSD de Suceava George Șoldan a povestit cît de bine au făcut țării fondurile europene, și-a exprimat încrederea că vor fi absorbiți tot mai mulți bani de la UE și a încheiat spunînd: „Ne ținem de cuvînt! Ajutăm țara și fiecare român să își revină după criza sanitară. Ne va fi bine din nou”.

Cum adică ne va fi bine din nou? Dar de unde știe deputatul că mie mi-a fost bine înainte? Și adică lui ce-i lipsește de nu-i este bine acum?

Criză și pedeapsă