Președintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, are dreptate cînd spune că „singura soluție rezonabilă pentru prevenirea unor șocuri majore este revenirea la un sistem reglementat, pe o durată limitată. De aceea PSD a constituit deja un grup în partid care lucrează la elaborarea actelor normative necesare pentru un calendar de reglementare a pieței energiei și gazelor, începînd de la 1 aprilie”. Ioan Stan are perfectă dreptate și cînd spune că „în fapt, nu există concurență reală, iar prețurile nu scad cum promiteau profeții PNL ai liberalizării”.
Însă, pînă să ajungem la viitor, ne chinuie prezentul. Prezent care ne este prezentat de același domn Stan: „În ciuda faptului că Guvernul a adoptat noile măsuri pentru plafonarea prețurilor și compensarea facturilor la energie și gaze, acestea intră în vigoare de la 1 februarie, și nu de la 1 ianuarie, așa cum și-a dorit PSD. Partidul nostru propusese o soluție juridică prin care compensarea facturilor să se aplice începînd cu 1 ianuarie, variantă pe care miniștrii PNL ai Energiei și Justiției au respins-o, fără o justificare solidă”. Deci, în ciuda promisiunilor făcute de reprezentanți ai PSD, nu s-a putut. Dar, spune Ioan Stan, totuși ar trebui să fim mulțumiți, pentru că dacă PSD nu ar fi fost la guvernare nici măcar nu s-ar fi discutat despre o nouă ordonanță pentru protejarea populației față de creșterea prețurilor la gaze și energie.
Dar dacă, după modelul discuțiilor referitoare la compensarea facturilor pe ianuarie, vor eșua și cele pentru plafonare, ce se va întîmpla? Veți rupe coaliția de guvernare, domnule Stan, sau veți vinde niște discuții din astea la piață, iar banii obținuți îi veți oferi populației ca să plătească facturile?
Mai mult ca prezentul





