Coaliția guvernamentală a decis că Suceava va avea prefect PNL, iar subprefecții vor fi de la PSD. Biroul Permanent Județean al PSD a decis pe 18 decembrie 2021 ca cei doi subprefecți să fie Larisa Blanari și Cristian Șologon, cei doi urmînd să-i înlocuiască pe Daniel Prorociuc și pe Alexandru Salup. Pe 28 decembrie 2021, într-o intervenție telefonică la Radio Top, președintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, declara că partidul a respectat principiul egalității de șanse între femei și bărbați atunci cînd a nominalizat noii subprefecți ai județului. Parlamentarul a afirmat că Larisa Blanari, actual consilier județean, este specialist în domeniul financiar. Între altele, Larisa Blanari a lucrat patru ani la Garda Financiară și doi ani la Direcția Antifraudă București. Legat de Cristian Șologon, senatorul Stan a amintit că acesta a fost director de cabinet al fostului prefect de Suceava Florin Sinescu și subsecretar de stat în Ministerul Dezvoltării. Ioan Stan spunea că, cel mai probabil, doamna Blanari și domnul Șologon vor fi numiți pînă la finele lui 2021. Abia pe 28 ianuarie 2022 Cristian Șologon i-a luat locul lui Daniel Prorociuc. Pînă la acea dată, Larisa Blanari încă nu-i luase locul lui Alexandru Salup. Eleganța bărbaților din politica românească și-a spus cuvîntul din nou: bărbații, primii, doamnele pot să mai aștepte.





