„Nu merg cu trenul la București, pentru că eu cînd ajung acolo fac 7-8-10 vizite pe la ministere, unde mă programez din timp. Cu mașina în București este greu, dar e și ușor. Am mașina la dispoziție și un șofer foarte bun, care cunoaște traseele. De atîția ani de zile ne deplasăm la București. La primele vizite mergeam pe sensurile unice și nu mai ajungeam la destinație. Acum lucrurile stau altfel. Am același șofer, însă acum știe traseele și n-am avut nici un eveniment. Cunoaște toate drumurile scurte între instituții, între ministere, care în mare sînt cam tot aceleași. La fel de bine pot să merg cu avionul, dar mă duc în București și iau taxiul? De regulă, eu cînd plec la București, plec pe la ora 03.00 și la ora 08.00 sînt în Capitală. Șoferul are stație, iar eu am pernă și plapumă și dorm în spate. Am șansa de a putea dormi în mașină și de a mă odihni. De obicei, cînd ajung la 08.00 la minister nu-s veniți funcționarii din București”. Primarul Sucevei, Ion Lungu.






