… dacă i-am numi maimuțe pe maimuțoii cu pretenții de fotbaliști care s-au lăsat îmbrăcați (unii, în mod evident împotriva voinței lor!) în tricourile galbene pe care scria „România”, o echipă la care a fost foarte clar că aproape toți cei prezenți acolo, la Ploiești, în meciul cu Georgia, nu știau cum au ajuns, dacă au contract, dacă au fost împrumutați și pe cît timp, și mai ales în ce ligă joacă echipa asta… Săracii de ei, erau atît de năuciți de ce văd în jur, de atîtea figuri complet străine (din care majoritatea tot în echipament galben), de ceva ce se mișca în tribune (inutil să le explici că ăia se numesc „spectatori”, mai ales ălora care joacă la „intern” și care trăiesc sub o perpetuă pandemie – că doar nici înainte de ea nu au văzut mai mulți spectatori în tribune la Voluntari, Clinceni, Giurgiu etc.) și de altceva care se mișca pe teren, cu mare viteză, și care sărea de colo colo, singura modalitate de a opri obiectul fiind să-i întinzi în față un fel de năvod, în care s-a înfipt de două ori! Am încercat noi să scăpăm de obiect, trimițîndu-l în văzduh, în înaltul cerului, de pe punctul ăla alb, dar al dracu’ s-a întors ca bumerangu’, de ne-a mai terorizat încă vreo juma’ de oră. Singurul care a scăpat de teroare a fost numitul Keșeru: dîndu-și seama că degeaba ar alerga după obiectul cel ostil, din moment ce la simpla atingere se duce dracului, unde vrea el, l-a ocolit din toate pozițiile, mai ales că era clar că nici el, nici mama domniei sale, nici tot neamu’ lui, nu pot pricepe ce naiba face flăcăul pe acolo încît să-și vadă de bătrîneți acasă, pe cuptor, și în curte la umbra nucului bătrîn… De altfel, deja de ceva vreme, aștept să vină un ziarist doar normal, care să-l întrebe civilizat pe Mirel (fără trimiteri la morții și răniții din teren sau de aiurea!) cu ce treabă e venit dl. Keșeru pe acolo, și dacă el crede că fotbalul se poate juca pînă la vîrsta la care cînta încă Gică Petrescu. Cît privește declarațiile de după, atît ale conducerii FRF, în moț cu panarama de preș., cît și ale lui Mirel, precum și ale maimuțoilor cu crampoane, ele nu pot fi comentate, fiindcă nu pot scrie absolut nici unul din cuvintele prin care le-am putea caracteriza, oricîtă autocenzură mi-aș impune.
