„Din păcate, copiii nu sînt doriți să facă mișcare. Chiar și dintre elevii noștri care stau la casă, în urma perioadei de online foarte mulți nu-și mai doresc să iasă din locuință. Discut cu părinții și-mi spun că-i obligă uneori să iasă din casă, să iasă din curte. Noi am fost șase luni cu cei de-a V-a, de-a VI-a și de-a VII-a în online. Șase luni să stea șase ore pe zi majoritatea copiilor în fața calculatorului, iar apoi încă două-trei ore să-și facă temele a fost foarte greu. Copiii noștri stau la casă, dar problemele cred că sînt aceleași peste tot. Se vede că au mai pus în greutate, chiar dacă stau la casă, lucru care nu este chiar foarte bun. La orele de sport participă, fiindcă nu au de ales”. Camelia Voinescu, directoarea Școlii nr. 6 din Burdujeni Sat.






