Uite-așa, ușor-ușor, împlinim acușica anul de cînd s-a dus dracului tot ce știam despre sport, de cînd trăim privind la ceva ca o bulă sau ca un glob (mă rog, la noi, uneori, glod!) în care stau izolați, perfect închiși, sportivii, arbitrii și o mînă de oficiali, medici, comentatori, ceea ce face ca pînă și ideea de spectacol sportiv să fi dispărut. Încă puțin și, la felul în care sîntem mînați spre îndobitocire totală și fără fisură, o să ni se pară anormal să mai vedem oameni în tribune!
Surogatul de fotbal, indiferent dacă ne este furnizat de la intern sau din lumea largă, este la fel de nehazos, ba mai are și iz de ospiciu, întrucît de ceva vreme se mimează prezența spectatorilor prin urlete, încurajări, huiduieli și chiar versuri puse pe muzică, toate difuzate cu mult elan și cu volum consistent în boxele de pe mai toate stadioanele și sălile de sport din lume. E ca în filmele horror cu locuri bîntuite: vezi că… nu se vede nimeni dar care vorbește!!! Eu, cînd văd jucătorii potrivind mingea la o lovitură liberă, iar în spatele porții se vede o peluză absolut pustie din care galeria scandează în draci, să fiu al naibii dacă nu mă aștept să le văd și pe fetițele alea două, desigur zombies, din „Shining”, cu Jack Nicholson, bîntuind pe tricicletele lor pe sub tabela de marcaj, îndreptîndu-se spre… Chucky (hai, că-l știți și pe ăsta, e păpușica aia cu porniri asasine!). Cum vă zic, mi-e tot mai greu să mă uit la fotbalul ăsta perfect artificial și mă bucur cînd se ivește prilejul de a mai urmări și altceva, unde se joacă tot cu mingi, doar că nițel mai mici, chiar dacă tot ca în filmele cu nebuni, fără urmă de spectatori.
Un asemenea eveniment a fost Campionatul Mondial de Handbal masculin, unde spectacol a fost, slavă Domnului, cu vîrf și îndesat… numai că se adresa tot fetițelor cu triciclete. Fete fără triciclete, dar cu mingi încă și mai mici, ba și cu rachete de tenis, am tot văzut de vreo săptămînă încoace, în transmisiile de la Melbourne. Dacă tot nu dorm nopțile, măcar m-am bucurat de jocul fetelor noastre. Iar ca bonus, de încîntătoarea apariție a Anei Bogdan. Ea, cînd pierde, nu pot să mă supăr decît pentru faptul că dispare șansa de a mă mai bucura o dată de prezența ei.
