Nu cred că în toată activitatea mea de ziarist, care tocmai în aceste zile împlinește exact 31 de ani, am scris ceva cu mai multă plăcere și bucurie decît această rubrică nou-nouță (adusă, culmea! de pandemie, nu intru în detalii) care îmi forțează cumva limitele și distributivitatea atenției, făcîndu-mă să urmăresc cu creionul în mînă și cu hîrtia pe masă ce se vede pe cele două televizoare deschise permanent. Adevărul e că oricum mă isterizez ori de cîte ori cineva se șterge… undeva cu limba! Cu limba română, zic! Indiferent că e vorba de demnitari din toate structurile, de prezentatori și reporteri tv ori de personaje din sfera sportului sau a showbiz-ului, de cîte ori îl prind pe infractor, vi-l aduc cu mult drag aici pentru a fi judecat. Grav e că singura sentință posibilă e hohotul de rîs, care nu are darul de a repune limba în drepturile ei inalienabile. Hai că m-am lungit cu introducerea cît nu se face și parcă văd că nu mai rămîne spațiu pentru delictele de limbă din ultima săptămînă. Încep chiar cu cel ce dă titlul de azi, și care readuce în discuție, pentru a 117956643-a oară, utilizarea verbului „a servi”.
Așadar, România TV pe 15.12.2020 ora 16.49, reporterița postului: „… spre bucuria clienților, care acum vor putea SĂ SERVEASCĂ o cafea în interior, nu pe terase ca pînă acum”. Fenomenul, pentru mine, e absolut inexplicabil. Adică de ce țoapei (care poate fi și femeie și bărbat, adică țopîrlan!) îi put verbele „a mînca”, „a bea”, „a lua” (o îmbucătură, o înghițitură, ceva de pe masă și care se introduce apoi tot în gură! etc.) și consideră că a înlocui pe oricare din ele cu (ceea ce cred ei că e!) sinonimul universal „a servi” te înnobilează, te „îndomnește”, îți pompează sînge mai albastru în vene decît au toate familiile regale la un loc. Panarama de la RTV (precum și milioane de alte panarame) nu pricepe nici dacă o ameninți cu… lectura că verbul (tranzitiv) a servi înseamnă a da cuiva ceva de mîncare sau de băut. Are și forma reflexiv-pasivă (cina s-a servit la ora 07.00) sau doar reflexivă (serviți-vă cu salată!). În nici un caz nu înseamnă a mînca sau a bea. În cazul dat înțelesul este că dacă tot ești pe acolo, n-ai decît să te apuci să-i servești pe ceilalți clienți de prin restaurant, poate faci un ciubuc cinstit! Și uite-așa m-am lungit cu vorba încît nu-mi mai rămîne spațiu și pentru alte bazaconii. De aceea, închei cu o urare strict în spiritul rubricii: L-a multzii Any!
