Anul acesta, uriașa mea frică de boală m-a determinat să-mi fac concediul în țară. Deși iubesc marea, m-a înspăimîntat inconștiența apocaliptică a românilor care și-au petrecut vacanțele pe litoral, fără să respecte vreo regulă de protecție împotriva SARS-COV-2. Așa că am plecat în vestul țării.
Am ales orașul care a fost administrat timp de trei mandate de primarul liberal Ilie Bolojan, pentru că voiam să văd dacă merită laudele presei naționale sau imaginea urbei a fost umflată frumos cu ajutorul unei campanii inteligente de promovare. Și am ajuns, și am vizitat, și am concluzionat: Oradea este un oraș superb, comparabil cu așezări similare din țările civilizate ale Europei. Construite în stilul Art Nouveau, clădirile din centrul vechi, Piața Unirii, au fost restaurate una cîte una și nu sînt toate administrate de primărie, unele aparținînd persoanelor fizice.
După o plimbare de vreo două ore prin oraș mi-am tras sufletul pe o bancă de pe esplanada centrală și, pentru că profesia m-a determinat să-mi dezvoltat simțul critic, m-am uitat repede pe jos să văd dacă este mizerie. Fără a exagera, nu am văzut nici măcar un muc de țigară. Și, da, sînt fumători și-n Oradea, dar nu-și marchează teritoriul. În timp ce admiram clădirile colorate și mă gîndeam cît de mult seamănă cu zestrea pe care Gaudi a lăsat-o Barcelonei, am văzut două mașinuțe electrice de la Serviciul Salubritate care inspectau zona. La o distanță de vreo 100 de metri de banca pe care stăteam a oprit într-o stație modernă un tramvai nou-nouț. Oamenii s-au urcat și au luat loc pe scaune. Poate o fi fost, dar eu n-am văzut nici o taxatoare.
M-am dus apoi în Primăria Oradea. Voiam să văd cît de prietenoasă este administrația locală cu cetățenii ei. Am intrat, am fost întîmpinată de o polițistă simpatică și politicoasă. I-am spus că vreau să-mi plătesc taxele și m-a trimis „în piramidă”. Mai exact, într-o sală uriașă acoperită cu un luminator sub forma unei piramide. Am avut senzația că am intrat într-o bancă, nu într-o instituție publică. Pe mijlocul sălii erau vreo 15-20 de scaune puse spate în spate. Pe margine, numeroase ghișee. La unele dintre ele se plăteau taxe, iar la altele se ofereau informații și documente.
Cum funcționează treaba? Cetățeanul intră în sală, își ia un bilet de ordine de la un aparat electronic, se așează pe scaun și urmărește un ecran ca să vadă cînd îi vine rândul. Cînd se întîmplă se apropie de ghișeu, se așază din nou pe scaun și discută cu angajatul primăriei de la egal la egal. În zonele din primărie, unde nu există program cu publicul, angajații intră pe bază de cartelă, la fel ca la Spitalul Județean Suceava.
Pentru că am fost impresionată de cele văzute, după ce am părăsit primăria, am urmărit niște interviuri în care primarul Ilie Bolojan povestea ce a făcut ca să miște lucrurile în oraș. Păi, a dat afară o treime din personal, pentru că a considerat că schema primăriei era supradimensionată. Cu banii economisiți din salarii, două milioane de euro/an, într-un mandat a construit două poduri peste Crișul Repede ca să rezolve o parte din problemele legate de trafic. În al doilea mandat a construit „piramida”, unde a mutat mai toată activitatea cu publicul. Ulterior, i-a mutat în spital pe angajații care înregistrează bebelușii, ca să-i scutească pe părinți de un drum la primărie. Referitor la drumuri, a anunțat că organizează licitații pe bune și în primul an a avut o concurență uriașă pentru asfaltarea străzilor. Primarul recunoaște că n-a crescut calitatea lucrărilor, dar prețul acestora a scăzut cu 40%. Ilie Bolojan a angajat 26 de oameni la biroul de Fonduri Europene, cărora le-a cerut să atragă cît mai mulți bani. Astăzi, Oradea este campioana României la fonduri europene pe cap de locuitor. Și banii se văd în infrastructura orașului. Același primar s-a dat peste cap și a făcut un pachet de facilități mulțumitoare pentru investitorii străini cărora le-a pus la dispoziție un parc industrial, reușind astfel să creeze locuri de muncă bine-plătite.
Ilie Bolojan spune că nu înțelege de ce primarii din restul țării consideră că i-a fost ușor să aducă bani și să atragă investitori în oraș, ținînd cont că a intrat în concurență cu județele învecinate și cu o bună parte a Ungariei. Primarul recunoaște că nu a inventat roata și că nu a făcut decît să copieze modele de bune practici de prin alte părți. ”Biblia” sa a fost cartea de lecții administrative scrisă de Mike Bloomberg, fostul primar al New-York-ului, în care a găsit informații de la cum se pun bordurile pînă la cum se stabilesc prioritățile de dezvoltare ale unui oraș, pentru că nu se pot face toate dintr-odată. Avînd în vedere cele amintite, eu cred că primarul Bolojan are viziune.
Oana Șlemco
Jurnalist
