S-a născut pe 19 mai 1987 la Suceava şi a studiat la Colegiul Național „Petru Rareș”, secția bilingv română-engleză. Cătălina Elena Biholar a urmat cursurile facultății de Litere și Științele Comunicării, specializarea Comunicare și Relații Publice (prima promoție) la USV, după care a urmat doi ani de master la SNSPA București. Spune că nu a apucat să-şi dea disertația, pentru că în acea perioadă a obținut o bursă la Bruxelles, unde a lucrat la Radio France International. Cătălina este administrator și director al Media School, o societate comercială care oferă servicii de formare. „Cursuri pentru persoane, firme, în domenii care au legătură cu experiența mea profesională: mass-media, publicitate, tehnica discursului etc. În paralel, sînt prezentator de știri și realizator de emisiuni la Televiziunea Intermedia, unde ocup și postul de redactor-șef din 2009. Timp de opt ani am fost colaborator al postului național de televiziune Prima TV, un an la Realitatea TV şi alţi doi la Antena 1 și Antena 3”.
Aşadar, Cătălina a ajuns să lucreze în presă, cu toate că atunci cînd era mică oscila între a deveni croitoreasă sau stewardesă.
Jupânu’: Care este cea mai pregnantă amintire din copilărie?
Cătălina Biholar: Sînt dintre fericiții care și-au petrecut copilăria la țară, la Putna. Am fost „exilată” la nici un an, cînd am început să merg în picioare. Pe vremea aceea mămicile se întorceau la muncă foarte devreme după naștere, pe la 6 luni. Ai mei au încercat cu cîteva „bone”, însă nu a fost un proiect reușit, așa că am ajuns în familia surorii tatălui meu, la Nana și Nanu. Ei mai au două fete, iar eu eram (și încă sînt) cea mai răsfățată „fată” a lor. Am foarte multe amintiri, pentru că mă pot lăuda cu o ținere de minte destul de bună. Dar ca să rămîn în ton cu ce-a urmat în viața mea, îmi amintesc că mereu puneam întrebări. Multe întrebări. Exasperant de multe întrebări. Preferata mea, „de ce?”
Cînd a trebuit să răspunzi pentru prima oară la întrebarea „ce-ai vrea să te faci cînd vei fi mare” şi ce-ai spus?
M-ai prins. Nu-mi amintesc, așa că am întrebat-o pe mama: ea zice (și așa este) că făceam schițe cu haine, croiam și coseam bucăți de material. În mintea mea eram designer vestimentar. Croitoreasă îi zicea atunci. 🙂 Mai cred că voiam să fiu ca doamna învățătoare, un reper de eleganță și decență, iar apoi visam să fiu stewardesă. Nu-mi plăcea cum explicau însoțitoarele de zbor măsurile de siguranță și voiam să călătoresc foarte mult.
Dacă ar fi să te întorci în timp unde ai vrea să revii: în anii şcolii generale, în cei ai liceului sau în cei ai facultăţii?
Liceu. Au fost cei mai frumoși ani, cei mai frumoși colegi, cei mai deschiși profesori. Și din gimnaziu am rămas cu o bază solidă. Gramatica limbii române, mai ales, pentru că am avut un profesor extraordinar, domnul Dorel Finașcu. Viață de student nu am avut pentru că am studiat la Suceava, naveta la masterat la București a fost un chin, pentru că deja munceam din anii facultății.
Cînd ai legat cele mai trainice prietenii?
Îmi plac prieteniile neinvazive, nu solicitante. Am avut colegi din școala primară pînă am terminat liceul. Este genul de prietenie neîntreținută cu telefoane zilnice și concedii petrecute împreună, dar reîntîlnirile ne aduc mereu la zi. Contribuie și social media la asta, desigur. Apoi sînt prietenii foarte frumoase legate la serviciu cu colegi sau foști colegi. Tu ești pe listă (interviul pentru Jupânu’ a fost realizat de Sorin Avram – n.r.), desigur, mai este nașa mea de botez, cu care am legat o prietenie aproape telepatică. Și mai apar prietenii de unde nu te aștepți care îți confirmă că oamenii nu se întîlnesc întîmplător în viață.
Care a fost momentul în care ai hotărît să faci jurnalism?
Nu a existat momentul acesta. Nu am decis niciodată. Am interacționat de cînd mă știu cu domeniul acesta, cu cabluri, mufe, tranzistori și televizoare, iar cînd am ajuns în redacție, într-o vacanță de vară, n-am mai plecat (tatăl Cătălinei, Gheorghe Biholar, se numără printre cei care au înfiinţat prima televiziune prin cablu din Suceava – n.r). Nu știam ce voi face, dacă voi alge partea tehnică sau partea redacțională cu prioritate. Cert este că am început prin a le face cafea colegilor. Ulterior, lucrurile au curs de la sine.
Ca jurnalist ai mai multe satisfacţii sau mai multe dezamăgiri?
Este o profesie în care nu ai timp să te plictisești, în care nici o zi nu seamănă cu cealaltă, în care, într-un moment de inspirație, poți schimba în bine viața oamenilor, cu o întrebare adresată la timp persoanei potrivite poți aduce un dram de dreptate în plus. Din munca mea și a colegilor au fost renovate școli, grădinițe, bucătăria spitalului, dar au ajuns și primari în arest preventiv, de exemplu. Cred că am un instinct bun sau spirit bun de observație și am știut mereu, în teren, încotro s-o apuc sau cum să gestionez situații mai complicate. Personal, deseori mi-e dor să mă întorc pe teren, să fiu reporter. Sînt și minusuri, ca în orice profesie. Este un mit că jurnaliștii trăiesc în puf, că sînt plătiți regește, este o profesie care suferă și din cauza prejudecăților societății.
Este greu să conduci o redacţie de televiziune?
Cînd ai colegi așa cum am eu, nu este. Deseori am fost nevoită să plec luni întregi din Suceava și zic că nu s-a simțit absența mea. Ultimul an a fost mai greu pentru că am avut o fluctuație mai mare în departamentul tehnic. În astfel de situații, ca o familie ce sîntem, găsim și soluții bune.
Pe lîngă faptul că eşti redactorul şef al Intermedia TV, colaborezi şi cu reţeaua de librării „Alexandria”. Care este rolul tău acolo şi cînd mai ai timp să te ocupi şi de aşa ceva?
Încerc să-mi organizez timpul cît de bine pot. La Alexandria îmi place să cred că sînt unul dintre colegi. Îmi folosesc toate cunoștințele acumulate și experiența din munca de jurnalist în zona comercială. Împreună, gîndim și implementăm strategii de comunicare în spațiul virtual, și nu numai, și ne bucurăm de rezultate. Acolo am văzut concret cum campanii de comunicare publică în on-line se transformă în vînzări în librăriile fizice. Se face conversia, cum se spune în comunicarea specifică.
În campania electorală din 2014 ai făcut parte din staff-ul de campanie al lui Klaus Iohannis? Ce-a însemnat această experienţă?
Am scris mai devreme despre instinct, despre inspirație și despre o direcție în care mergi mai mult sau mai puțin conștient, fără să fiu fatalistă. Habar nu aveam eu cînd mi-am scris lucrarea de licență – „Campania electorală televizată” – că voi lucra în vreo campanie electorală, cît de mică. Am fost cumva atrasă de acest capitol și cred că mi-am atras astfel de experiențe. Nu am aterizat din senin acolo, echipa din care am făcut parte a fost monitorizată și în alte campanii. Propunerea a venit după campania electorală pentru europarlamentare la care am lucrat în Botoșani. Atunci, de fapt, au fost primele încercări de a face conversii din impact pe Facebook în voturi în urnă. Practic asta s-a dorit și pentru Președinte, iar noi am furnizat tot conținutul pentru celebra pagină. Ce a însemnat experiența aceasta pentru mine? O validare nesperată cu enorm de multă muncă în spate. Poate voi scrie cîndva despre asta.
Dacă astăzi ai avea 20 de ani ai schimba ceva în parcursul tău profesional?
Cîteodată, îmi pare rău că nu am mers să studiez în străinătate, dar eram prea tînără să pot să analizez cu adevărat opțiunea asta. Pe de altă parte, nu sînt un om al regretelor. Prefer să nu-mi pară niciodată rău că nu am încercat. Că, deseori, îmi iau mult prea multe angajamente, care înseamnă să te hrănești prin fotosinteză, să dormi în mașină, să visezi soluții la probleme, este altă discuție.
Jupânu’
