Galeria Forestei, în sprijinul noului prefect
- Noul prefect al Sucevei, Alexandru Moldovan, îşi doreşte reinstaurarea meritocraţiei în ceea ce priveşte ocuparea funcţiilor publice. Totuşi, care-s meritele domnului Moldovan pentru care Guvernul PNL l-a numit în funcţia de prefect?
- Una dintre preocupările noului prefect „va fi încurajarea accesării fondurilor comunitare, absolut necesare dacă dorim să dezvoltăm localitățile și județul Suceava”. Alexandru Moldovan le va încuraja singur sau vrea să vorbim noi cu galeria Forestei pentru a-i da o mînă sau mai bine zis un strigăt de ajutor?
- O altă preocupare a domnului Moldovan va fi să refacă încrederea cetăţeanului în instituţiile publice şi aşteaptă sprijin pentru asta: „Din această perspectivă voi acționa cu fermitate în realizarea obiectivelor propuse în programul de guvernare și sper să am ajutorul dumneavoastră, atît al conducătorilor serviciilor deconcentrate, cît și al primarilor și președintelui Consiliului Județean”. Cu şefii instituţiilor publice şi cu primarii nu ştim cum va fi, dar de sprijinul preşedintelui PNL al Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, sigur se va bucura. Se va şi întrista domnul Moldovan, pentru că în afară de sprijin va primi şi multe ordine de la domnul Flutur, dar asta-i viaţa. Viaţa politică.
- „Deși toți constatăm unele nemulțumiri, birourile și sertarele sînt pline cu studii de impact, cu studii de analiză, care arată cum și în ce mod s-ar putea îmbunătăți serviciile publice”, a mai declarat domnul Moldovan. Bănuim că acesta vorbeşte din propria experienţă şi de aceea îl rugăm să prezinte public sertarul doldora cu studii cu care a venit de la Consiliul Judeţean Suceava, acolo unde a deţinut funcţia de director executiv al Direcţiei de Administraţie Publică Locală. Sau nu a putut lua sertarul pentru că era pe inventar.
- Dar, vai! Alexandru Moldovan a avut o grămadă de proiecte şi iniţiative pe care le-a ţinut la sertar? Dar asta înseamnă că nu a fost lăsat să se exprime de către preşedintele PNL al Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur. Iar noi aşa ceva nu putem crede.
- La şedinţa de învestire, prefectul PNL i-a mulţumit prefectului PSD, Mirela Adomnicăi, pentru activitatea avută în cadrul instituției, însă nu i-a dat şi cuvîntul acesteia. Probabil s-o fi gîndit că nu i-l mai dă înapoi şi va rămîne mut, aşa că nu le-ar mai putea comunica indicaţiile preţioase instituţiilor publice, iar acestea nu vor mai putea duce judeţul pe cele mai înalte culmi de progres şi civilizaţie.





