„Sînt primul silvicultor din familia mea”
- s-a născut pe 29.12.1980, în Cîmpulung Moldovenesc;
- mama – a lucrat la filatura din Cîmpulung;
- tata – a lucrat în construcții;
- a vrut să devină paramedic;
- a ajuns director la o multinațională.
O.Ș.: Cum a fost copilăria ta?
V.V.: În prima parte a copilăriei, pînă în școala primară, am stat mai mult pe la bunici, pentru că părinții lucrau. Trebuia să îmi ajut bunicii la diverse munci pe lîngă gospodărie. Ca orice copil din zona Cîmpulung Moldovenesc mai mergeam cu animalele pe dealurile din împrejurimi.
O.Ș.: Nu era periculos? Întreb pentru că acum părinții nu își mai lasă copiii singuri nici măcar în fața blocului.
V.V.: Nu era periculos. Nu exista trafic rutier ca acum. Nu existau tot felul de pericole care există în ziua de astăzi. Cît stăteau animalele la păscut noi ne jucam. Era foarte frumos pentru că nu existau telefoane, tablete. Singura noastră distracție era jocul în aer liber. Fiind foarte aproape de munte, de pădure, cred că acest lucru mi-a creat pasiunea pentru pădure. Am urmat liceul silvic de la Cîmpulung și mai departe Facultatea de Silvicultură de la Suceava.
O.Ș.: Erai un copil poznaș?
V.V.: Făceam destul de multe pozne, dar nimic exagerat. Cînd plecau bunicii cu treburile casei ne lăsau în casă dormind. Ca și acum, și atunci eram foarte matinal. Ieșeam din casă și mă jucăm și cînd veneau acasă de la muncă nu prea mă găseau și se speriau. La un moment dat au început să încuie ușa și să lege geamurile ca să nu pot ieși. Sigur că găseam soluții. De obicei spărgeam geamul. Pe atunci problema cu geamul era complicată, nu prea găseai sticlă și aveam noroc pentru că tata lucra în construcții și ştia de unde să se aprovizioneze. Tot la vremea respectivă mai era obiceiul ca în perioada Paștelui să facem petarde artizanale. La un moment dat ni s-a părut foarte plictisitor doar să le facem și să le pocnim. Și atunci avem un prieten mai mare care se pricepea la chimie și a făcut rost dintr-un laborator de niște substanțe, nu-mi amintesc cum se numeau. Am făcut un amestec pe care îl știa el și l-am pus pe șina de cale ferată. Așa, grămăjoare, una aici, una aici, cam din jumătate în jumătate de metru. Cînd a plecat trenul personal din gară, fiecare grămăjoară a început să facă bum! la contactul cu roțile trenului. Pe atunci circula foarte multă lume cu trenul. Eu avem atunci șase ani, am fugit de la fața locului. Știu că a venit Miliția la bunica, eu m-am ascuns în podul cu fîn, iar bunica le-a spus polițiștilor că nu m-a văzut toată ziua.
O.Ș.: Ce voiai să te faci cînd erai mic?
V.V.: Îmi doream să lucrez pe ambulanță. Mi se părea foarte interesant. Și acum mi se pare foarte interesant și am un mare respect pentru cei care lucrează pe ambulanță. Voiam să ajung să ajut persoanele în dificultate.
O.Ș. De ce nu ai ales o carieră medicală?
V.V.: Sincer, după ce am terminat liceul am dat examenele la Suceava la Silvicultură, dar în același timp am dat examen și la Școala Postliceală de Asistenți Medicali din Cîmpulung. Am reușit la ambele. În final am ales silvicultura pentru că m-am conectat cu pădurea și muntele încă din copilărie. Sînt primul silvicultor din familia mea. Mi-a plăcut mereu munca în aer liber, să călătoresc pe munte. Şi acum îmi place acest lucru.
O.Ș.: Ce pasiuni ți-au mai rămas din copilărie?
V.V.: În copilărie eram pasionat și de fotografie. (…) Îmi plăcea să fac sport, am practicat fotbal, handbal, baschet, tenis de masă, tenis de cîmp. Pasiunea pentru sport mi-a rămas și acum. Merg la sală în fiecare zi. În plus, mersul pe munte este pasiunea de week-end alături de fotografie. Îmi place și mersul pe bicicletă.
O.Ș.: Te simți în largul tău în aer liber, făcînd sport, și totuși lucrezi într-o multinațională. Cum ai reușit? Te întreb pentru că atunci cînd spui multinațională te duce gîndul la o încăpere uriașă în care se află o sumedenie de birouri.
V.V.: În ultimul an de facultate am înființat o firmă care avea ca obiect de activitate exploatarea forestieră. Mi-am cumpărat primul utilaj second cu bani împrumutați. Nu aveam multă experiență de administrare a unei firme. La facultate nu prea am făcut elemente de management. Am început să particip la licitațiile pentru masă lemnoasă, să am colaborări cu firme mai mari. La momentul respectiv nu aveam habar că îți trebuie contabil la firmă. La un moment dat am fost sunat de inspectorii de la Garda Financiară care m-au anunțat că vor veni în control și mi-au spus să pregătesc actele de pe ultimele șase luni. Eu îmi strîngeam facturile în ideea în care îmi vor fi de folos vreodată și le-am pus într-un sertar. Cînd au venit domnii de la Garda Financiară mi-au cerut dosarele. Eu i-am întrebat care dosare, pentru că eu nu am decît niște facturi. Cum nu aveți declarații, unde-i contabilul? Le-am spus că eu nu am contabilă, pentru că am puține facturi. Mi-au spus că trebuie depuse declarații. Atunci domnii au fost foarte în regulă. Au stat o zi întreagă cu mine și mi-au explicat ce înseamnă o firmă și cum trebuie administrată în general. Sigur că am fost și sancționat contravențional. Mi-am continuat activitatea cu firma timp de șapte ani, dar la un moment dat am simțit că mă plafonez. Atunci a apărut oportunitatea, chiar în județ la noi s-a deschis o multinațională și mi s-a părut interesant să mă angajez. Atunci mă gîndeam să stau trei-patru ani ca să învăț management. Compania fiind una foarte în regulă și promovînd un stil de management interactiv în care toți angajații pot participa cu propriile idei mi-a plăcut foarte mult și iată că de la cei trei-patru ani pe care mi i-am propus, deja am 11 ani în această firmă.
Oana ȘLEMCO
