„La timpurile acestea, cum sînt copiii, nu aş vrea să mai devin profesor”
- s-a născut pe 24 martie 1952, la Bucşoaia;
- mama – casnică;
- tata – maistru forestier;
- dorea să devină inginer;
- este profesor de matematică.
O.Ş.: Cum a arătat copilăria dumneavoastră?
G.L.: Frumoasă. O copilărie petrecută cu mulţi copii, cu mulţi vecini copii, cu prundul unde jucam fotbal, cu pădurea şi Moldova aproape. Vara la scăldat, la fructe de pădure, zmeură, fragi, afine. Mai era atunci un funicular care transporta material lemnos din pădure, iar noi îl foloseam pe post de tiroliană. Luam un cep de fag şi ne agăţam pe firele acelea şi ne dădeam din capăt în capăt. Eram mulţi copii şi era foarte plăcut. Plecam dimineaţa şi ne întorceam seara, desculţ. Iarna ne dădeam cu sania. A fost o copilărie minunată.
O.Ş.: Eraţi un copil poznaş?
G.L.: Doar poznele pe care le făceau toţi copiii. Am furat de la vecini pere bune şi prune bune. La vremea asta nu se mai întîmplă acest lucru. Nu-mi aduc aminte să fi făcut nişte trăsnăi grozave. Ne mai înfruntam noi, erau valurile copilăriei.
O.Ş.: Aţi muncit în copilărie?
G.L.: Da, începînd cu vacanţa de la clasa a VII-a sau a VIII-a am făcut diguri pentru îndiguirea Moldovei. Am lucrat la Drumuri şi Poduri în domeniul forestier. Am săpat şanţuri şi am îndreptat acolo unde rupea apa. Cam în fiecare vară în perioada liceului am muncit pentru a completa veniturile familiei şi pentru a-mi face banul meu ca să mă îmbrac pentru a merge la şcoală. Copiii trebuie puşi de mici să muncească, să aibă sarcini. Munca este importantă. Faptul că am muncit m-a făcut să fiu ambiţios şi să învăţ.
O.Ş.: Aţi fost singur la părinţi?
G.L.: Mai am un frate, este şi el în Gura Humorului şi are doi copii.
O.Ş.: Cu ce se ocupau părinţii dumneavoastră?
G.L.: Tatăl meu a fost maistru forestier. A făcut războiul. A luptat pe front şi împotriva sovieticilor pînă la Cotu Donului şi împotriva nemţilor pînă în munţii Tatra. A fost în batalionul 7 Vînători de munte. A fost decorat, are multe decoraţii din război, a fost rănit în război. După ce s-a întors de pe front, tatăl meu a făcut o şcoală tehnică forestieră. A fost directorul Întreprinderii Forestiere din Gura Humorului, directorul IFU-lui din Frasin, după care a fost maistru-forestier. Mama a făcut servici cînd nu eram noi, după care a fost casnică în mare parte, s-a ocupat de educaţia noastră.
O.Ş.: Ce vroiaţi să vă faceţi când eraţi mic?
G.L.: Cînd mă apropiam de terminarea liceului vroiam să mă fac inginer, doream să fac o facultate în domeniul tehnic. Tata mi-a spus: „Măi băiete, du-te tu şi fă-te profesor”. Am făcut Facultatea de Matematică la Iaşi, am terminat liceul în 1971 şi am intrat la facultate chiar în acel an.
O.Ş.: Aţi făcut meditaţii ca să intraţi la Facultate?
G.L.: Nu am făcut meditaţii cu nimeni. Am dat examen cu ceea ce am învăţat în şcoală. Nu eram foarte bun la învăţătură, dar eram bun. Nu excelam. Am avut colegi care erau mai buni decît mine.
O.Ş.: Aţi participat la olimpiade şcolare?
G.L.: Am participat la olimpiadele de Matematică. Nu am ajuns niciodată pe ţară. Era mai complicat atunci. Şi liceul a fost pentru mine un lucru minunat, am avut colegi foarte buni. Am ţinut legătura. Ne-am întîlnit ani la rînd în ultima sîmbătă din august sau prima din septembrie. Am fost o generaţie foarte bună.
O.Ş: Cît de mare era concurenţa la admiterea de la Facultate?
G.L.: Cînd am dat la facultate eram trei pe loc la Matematică. (…) După probele de scris se dădeau două teze, la matematică am obţinut şase. După mine erau foarte mulţi cu cinci. La oral am obţinut nota zece. Cu aceste note am obţinut bursă. Părinţii mei nu aveau posibilităţi extraordinare. La facultate nu am avut decît o singură restanţă lăsată de mine ca să văd şi eu cum este. Notele erau cu totul altele. Un elev de nota şapte de pe vremea aceea era cu 10 acum. (…) Am făcut 4 ani, am absolvit Facultatea de Matematică a Universităţii „Al. Ioan Cuza” din Iaşi şi am fost repartizat la Grupul Şcolar Miner din Gura Humorului, aşa se chema atunci. Sînt profesor acolo din 1975, chiar dacă sînt inspector general încă am ore la actualul Colegiu „Alexandru cel Bun”. Titlul de „Al. cel Bun” a fost primit pe vremea cînd eram eu director acolo, din 1998 în 2005. (…)
O.Ş.: V-aţi gîndit vreodată să nu mai predaţi?
G.L.: Nu m-am gîndit să renunţ la a fi profesor. Am avut posibilitatea să plec din învăţămînt, însă nu am făcut-o. În 1976, imediat după şase luni de învăţămînt am făcut armata la Bacău, din martie pînă în septembrie. După care în anul următor am fost ales lider de sindicat. Un an şi ceva am fost lider de sindicat, după care am fost numit director cu activitatea educativă. (…)
O.Ş.: Ca profesor aţi avut modele?
G.L.: Doamna dirigintă Bahrim Constanţa a fost unul din modelele mele, trăieşte şi să-i dea Dumnezeu sănătate. Este o profesoară foarte bună şi a fost o dirigintă foarte bună. Faptul că atunci televiziuni nu prea erau, de telefoane nu se punea problema, toate informaţiile le luai din carte. În rest, aveai timp să respiri, să te joci. Nu erai presat de nimic. Mi se părea ziua atît de lungă de dimineaţa pînă seara. Parcă dura un veac. Acum trece timpul mult mai repede.
O.Ş.: Dacă aţi fi pus la timpurile acestea să alegeţi facultatea de matematică, să vă faceţi profesor, aţi mai face pasul acesta?
G.L.: La timpurile acestea, cum sînt copiii, nu aş vrea să mai devin profesor.
Oana ŞLEMCO
