Violeta Zenovia Ţăran – primarul comunei Berchişeşti
„Aveam 27 de ani cînd am devenit primar”
- s-a născut pe 16 noiembrie 1972;
- tata – electrician;
- mama – laborant-biochimist;
- a vrut să se facă educatoare/ măicuţă/ medic;
- a ajuns primarul comunei Berchişeşti.
O.Ş.: Cum a fost copilăria dumneavoastră?
Z.Ţ.: Eu am avut o copilărie fericită. Locuiam în Berchişeşti ca şi acum. Mai am un frate care este mai mic decît mine cu un an şi patru luni, deci exact partenerul meu pentru obrăznicii. Mai am şi o soră care este mai mare cu doi ani şi şase luni. (…) Vacanţele mi le petreceam acasă sau, începînd cu clasa a V-a, tata avea grijă să ne trimită pe mine şi pe fratele meu în tabere. Mergeam la Lacul Sărat, Tuzla, Năvodari. Părinţii mei au fost simpli muncitori. Lucrau la uzina de apă din Berchişeşti. Tatăl meu a fost electrician, iar mama laborant-biochimist. Din economiile pe care le făceau, aveau grijă de fiecare dată să ne facă mici surprize, cum ar fi vacanţele sau tot felul de haine noi, ca şi la ceilalţi copii, de Crăciun sau de Paşte. Asta era tradiţia.
O.Ş.: Ce vroiaţi să vă faceţi cînd eraţi mică?
Z.Ţ.: Am avut mai multe etape. Cînd aveam cinci ani am vrut să mă fac educatoare. Doamna Domnica Bulgaru, educatoarea mea, este acum consilier local. Pe atunci, doamna educatoare a găsit metoda ca să-i încurajeze pe cei care fac lucruri bune. Cei care erau cei mai buni primeau bulinuţe roşii, cei care erau mai puţin buni primeau bulinuţe galbene, iar cei obraznici bulinuţe negre. Eu eram obişnuită să primesc bulinuţe roşii pentru că eram obraznică, dar în acelaşi timp salvam situaţia la inspecţii, la verificări, eram foarte activă. Într-o zi am primit bulinuţa neagră. A fost pentru mine o mare decepţie. Am ţinut bulinuţa în piept doar în timpul programului de la grădiniţă, iar la jumătatea drumului spre casă am rupt-o şi am aruncat-o şi nu am mai vrut să fiu educatoare. Am considerat că nu este pentru mine, dar copiii îi iubesc la fel de mult şi acum. Sînt prietenă cu copiii de la grădiniţă şi şcoală, mă cunosc, îmi fac cu mîna cînd trec cu maşina. Prin clasele a VI-a şi a VII-a am vrut să mă retrag la mănăstire, să devin maică. Mi se părea mie că maicile îmbrăcate în negru care purtau tocă erau speciale. Nu ştiu dacă eram atrasă în mod deosebit de credinţă sau de aspectul lor şi de viaţa pe care o duceau acolo. A fost de scurtă durată, pentru că tata s-a opus cu toate puterile şi eu eram prea mică şi am cedat, dar am şi acum o afinitate pentru maici şi pentru mănăstire. După ce a trecut etapa aceasta am vrut să devin medic. Sînt absolventa Colegiului Naţional „Ştefan cel Mare”. Am făcut secţia de Chimie-Biologie în ideea că voi face medicină umană. Am făcut şi medicină umană pînă în clasa a XI-a cînd am constat că nu este pentru mine. Într-o zi, mergînd la spital am văzut-o pe una dintre colegele mele operată şi am văzut foarte mult sînge şi am spus că este prea mult pentru mine. Atunci am luat decizia să fac Ştiinţe Economice. Eram iubitoare de matematică şi în gimnaziu, şi în liceu. Nu ştiam la vremea aia că voi ajunge primar şi chiar îmi vor fi de folos.
O.Ş.: Sînteţi un primar cu cinci mandate. Cum aţi reuşit să ocupaţi funcţia în anul 2000?
Z.Ţ.: Aveam 27 de ani cînd am devenit primar, atunci eram cea mai tînără femeie primar din ţară. Iniţiativa a venit de la tatăl meu în urma unei discuţii purtate cu preotul paroh de la acea vreme din Corlata. Întîi a fost o joacă, după care mi-am făcut dosarul şi l-am depus. Nu mă gîndeam că voi cîştiga, dar îmi doream să intru în turul doi. Mă gîndeam ce vor spune elevii mei de la şcoală dacă nu intru în turul doi.
