Mărăşeşti – 1917, în centrul Sucevei

Strada Vasile Bumbac din Suceava, pe tronsonul cuprins între magazinul „Bucovina” şi sediul E.On., este închisă pentru lucrări de modernizare. Viceprimarul PNL al Sucevei, Lucian Harşovschi, a spus că termenul de execuţie a lucrărilor este pînă la începutul toamnei, numai că firma „Autotehnorom” Șcheia a promis că va termina treaba pînă la finalul lunii iulie. Însă, la cum merg lucrurile de obicei, nu este exclus să ne prindă iarna cu şantierul neînchis. Dar măcar anul acesta se va găsi o scuză plauzibilă. Drumul a rămas blocat intenţionat, în cinstea Centenarului şi a celor care au luptat cu arma în mînă în Primul Război Mondial, pentru ca actorii Teatrului „Matei Vişniec” să poată rememora momentul Mărăşeşti – 1917, atunci cînd generalul Eremia Grigorescu a lansat celebra deviză „Pe-aici nu se trece!”.

X Actor