Finalurile de an aduc în mai toate domeniile bilanțuri, clasamente, trofee. Dintre toate, cred că cel mai greu este să faci ierarhii în muzică, asta și deoarece există nenumărate genuri și derivate, iar de la o vreme, de parcă nu erau de ajuns toate tipurile de ”fusion” contra naturii, care ne agresează deja de vreo două-trei decenii încoace, și-a mai băgat coada și fenomenul AI care, dacă este lăsat să evolueze fără restricții, va ajunge nu doar să acapareze întreaga piață (încă mai apăsător decît piața muncii!), ci și să producă un soi de muzică perfectă în orice sens ai analiza-o, ceea ce sfidează însăși ideea de muzică, adică de trăire, de emoție și de transmitere a acesteia… iar de la AI ce mă-sa emoție să aștepți!?
Vă mărturisesc că săptămîna trecută am trăit un șoc cînd, la o rubrică permanentă de IT de la una din televiziunile de mare popularitate, am ascultat o piesă compusă și ”cîntată” de AI. Nu, nu era o pîrțîială din astea de consum, nici vreo banalitate de disco ori rap, ci un blues de o calitate copleșitoare: chitara acustică perfectă, cu un sound adînc, susținînd o voce clară pe un text poetic comparabil cu ale lui Dylan, Cash ori Cohen. Dacă nu aș fi fost anunțat cine și ce cîntă, m-aș fi precipitat către telefon încercînd să aflu cu ajutorul lui ”Shazam” ce se aude! Știți ce urît am reacționat la ideea cretină a lui Carl Palmer de a porni anul acesta turneul Emerson, Lake & Palmer de-a lungul Americii, adică unul viu, Carl Palmer, și doi morți, Keith Emerson și Greg Lake, ”cîntînd” pe aceeași scenă! Altfel spus: Carl Palmer plus de 2 ori AI! Dovadă că lumea e complet răsturnată din mersul ei firesc este succesul fulminant al inițiativei lui Palmer și extinderea atrocității către Europa, unde are deja perfectat un turneu în prima jumătate a anului viitor.
Sper să ne revenim în simțiri și să o lăsăm naibii pe AI să facă mașini, scufundări, bombe, medicamente, sucuri, explorări, dar să lase naibii Muzica oamenilor! (Foto: carlpalmer.com)
