Nu mai e nevoie să împlîntăm și noi cuțite în sufletele amărîților de suporteri ai lui Dinamo (deși îmi vine greu, de o viață întreagă, să pricep cum poate cineva fi suporter al Miliției!), dar evenimentele din ultima vreme îmi forțează cumva mîna (și neuronul!). Sînt fotbaliști care au trecut prin curtea dinamovistă demni de toată dragostea și de tot respectul întregii lumi a fotbalului, iar noi, cei mai bătrîni, ni-i vom reaminti cu toată dragostea pe un Cornel Dinu, Sandu Boc sau „Mopsul” Dumitrache.
Printre cei care au mai prins ceva din gloria (acum prescrisă!) dinamovistă se numără un anume Florin Prunea, portar de numele căruia se leagă una din cele mai mari nenorociri din istoria fotbalului românesc, meciul cu Suedia de la World Cup ’94. Mereu în căutare de ban nemuncit, dl. Prunea s-a cuibărit fie pe la Federația lu’ Nașu’ (de unde a plecat, miraculos, liber, după ce a luat, spune-se, niscai șpăgi de la Penescu, patronul Argeșului), fie pe la Sindicatul Fotbaliștilor ori la Poli Iași, din fiecare loc plecînd după scandaluri pe care le-a generat, majoritatea din cauza unor sume de bani. Uimitor, nu-mi amintesc să fi fost măcar anchetat, nicidecum condamnat. Și-a făcut loc, tot ca băgător de seamă, și pe la Dinamo, în perioadele cele mai tulburi din existența clubului inventat fraudulos și condus tot așa, indiferent cine era la cîrmă, civil sau acoperit. Dacă îl întreba cineva, spunea că totu-i doar un lapte și-o miere, că virgulă ca Dinamo nu-i club pe lume, iar înțelepții care-l conduc, precum Negoiță, Badea, Nețoiu și toți ceilalți acoperiți sau descoperiți sînt generoși, frumoși și luminoși.
Acu’ cînd a pocnit buboiul, l-ați auzit pe Prunea vorbind pe la televiziuni toate porcăriile de pe lume tot despre ăștia? Și despre încă mulți alții? Prunea ăsta ne-a demonstrat că se poate trăi încă mai jenant decît se poate apăra poarta echipei naționale.
