Testamentul lui Janis Joplin

Cum ,,luna femeii” se apropie de final, nu puteam încheia altfel seria dedicată acesteia decît cu ultimul album al artistei care a impactat generații întregi și s-a remarcat prin unicitate, inovație și… îndrăzneală. ,,Pearl”, ultimul album al lui Janis Joplin, este Discul de Top al săptămînii!

La 81 de ani de la nașterea celei mai autentice voci din istoria muzicii, nu ne rămîne decît să-i prețuim amintirea și să-i ducem mai departe mesajul. Janis Joplin a fost „copilul-rebel”, neînțeles și curajos, o parte importantă a generației care a clătinat din temelii sistemul de modele și norme occidentale din anii ’60. Prin muzică, alături de alte nume valoroase (Hendrix, Morrison sau Dylan), Joplin a luptat pentru drepturile civile și s-a revoltat împotriva unui sistem politic mult prea rigid. Cu toate astea, puțini i-au înțeles mesajul…

Testamentul lui Joplin este, fără dar și poate, ultimul disc al artistei. ,,Pearl” a fost lansat la trei luni după moartea-i prematură, pe 11 ianuarie 1971, fiind și singurul ei material care a rezistat pe primul loc în topul Billboard 200 timp de nouă săptămîni. Recent ,,despărțită” de grupul Big Brother and the Holding Company, Joplin și-a încercat norocul în 1970 cu grupul canadian Full Tilt Boogie Band, care avea s-o însoțească și-n ultimul ei turneu. Tot ei au contribuit substanțial la compozițiile ,,Pearl”, ajutînd-o pe Joplin să-și regăsească vocea și inspirația.

,,Pearl” este un album blues-rock profund, sensibil și poate mai greu de digerat pentru cei care nu rezonează cu mișcarea ,,flower-power” și mesajul acesteia. Totuși, ascultînd ultimul strigăt al lui Joplin, nu poți rămîne rece. ,,Pearl” este o piatră de temelie pentru blues, rock și derivatele acestora, fiind totodată sursa principală de inspirație pentru artiștii din zilele noastre.

Cu riscul de a-mi repeta afirmația, tind să cred că fără nume precum Joplin, Turner, Slick sau Nicks, publicul nu ar fi cunoscut cu adevărat puterea muzicii.

Povestim mai multe despre influența lui Joplin și ultimul său material discografic la Radio Top Suceava (pe 104.00 FM sau radiotop.ro) în ultimul weekend din luna martie: sîmbătă, 30 martie, de la ora 19:00, și în reluare, duminică, 31 martie, de la ora 18:00.

Alexandra Cuza