Eu, de cînd fac presă, adică de mai bine de trei decenii (aici nu pun și notițele de prin revista „Săptămîna”, din anii ’70, din pagina „Top”), nu îmi aduc aminte să-l fi considerat pe vreun coleg de meserie cît de cît comparabil cu Ovidiu Ioanițoaia în privința manierei aproape blegi de a aborda lucrurile care pentru alții sînt izvor nesecat de scandal. Veșnic împăciuitor, elegant și delicat chiar și cu cine nu merită, Ovidiu Ioanițoaia a evitat cam toată viața conflictele deschise. Nu a jignit și nu a zis niciodată ceva aspru despre cineva… pînă săptămîna trecută.
Păi vă imaginați, boieri dumneavoastră, ce ruptură trebuie să se fi produs în interiorul domnului Ioanițoaia de a ajuns să-i transmită lui Mirel, prin „Gazeta Sporturilor”, că „Gata, demisia, mîna pe carte și învață întîi meseria!”. Asta echivalează, în limbajul de suporter, cu alea grele de i le cîntă galeriile de pe întreg cuprinsul patriei de regulă lui Dinamo! Eu personal nu am avut inițial mare chestie cu Rădoi, și chiar nu voiam să-i pun lui în cîrcă vina pentru nesimțirea cu care intrau în teren derbedeii plimbați în Japonia, numai că, stranie coincidență!, în timp ce-l citeam pe dl. Ioanițoaia, pe ecranul televizorului a apărut însuși Mirel, repatriat, care în loc de milioane de scuze, de o demisie demnă și în general de o atitudine de bărbat și de sportiv, ce-mi grohăi în direct? Că sigur că e nemulțumit cumva (da’ nu cine știe cît!) de rezultate, dar să nu uităm că a făcut 4 puncte! Că, adică, a smuls o victorie Hondurasului, printr-un autogol, și un egal cangurilor din Noua Zeelandă! Iar băieții (adică muhaielele alea care „jucau” ca-n moarte clinică!) au suferit, sensibilii dracului!, de drumurile prea lungi cu avionul, trenul și autobuzul, de căldură, și nu le-a plăcut mîncarea. Adică de aia alergau ca niște boi (hai, cai!) priponiți de copac, iar de minge se loveau. Și ea de ei!
Mirele, pe bune, Nea Ovidiu are dreptate: dă-i drumu’ la școală, ne-am săturat de necalificați cu tupeu. Și vezi, poate-ți dai totuși cumva Bacu’!
