Sporc-ul anului: numitul Dușumică

Cu ani în urmă, pe cînd individul din titlu purta numele sub care destulă lume îl cunoștea și atunci, și îl cunoaște și acum, Șumudică, eu îl porecleam în articolele de atunci „Dușumică”, un diminutiv inventat de mine pentru substantivul comun „dușumea”, care înseamnă pardoseală de lemn (dar și de pămînt bătătorit), covor de scînduri, și este, coincidență!, de origine turcă. Iar Turcia este locul de pe Terra unde numitul Dușumică a cunoscut un fel de glorie, mai degrabă autoindusă decît concretă, întrucît domnia sa nu a antrenat acolo vreuna din echipele faimoase din zonă, precum Galatasaray, Fenerbahce ori Beșiktaș, ci mai degrabă niște echipe de umplutură (că și acolo campionatul trebuie să întrunească un număr de echipe…), de regulă amenințate de retrogradare, cu una din ele reușind totuși o clasare onorabilă în penultimul său an din zodia Semilunei. Domnia sa a fost însă propriul său agent de marketing, reușind ca după fiecare demisie sau destituire să mai găsească un fraier și încă unul, care să-i aprecieze calitățile de salvamar al echipelor care se înecau. O fi și ăsta un dar/har, dar pînă la ăla de antrenor care aspiră la performanța reală, eventual chiar internațională, e nițel drum. Pe care dl. Dușumică a crezut că-l poate străbate instantaneu, țîșnind din străfundurile campionatului turcesc direct în Liga Campionilor, cu ajutor „tumnai gie la Cluuuuj”! Tupeistul fără frontiere a grohăit-o mai întîi p-aia că „o calificare în Europa League aș privi-o ca pe un eșec!”. După care, luînd mardeală de-a lungul și de-a latul Europei ne-a explicat că virgulă ce mare succes a repurtat calificînd (prin… retrogradare!) CFR-ul în Conference League, cupa loser-ilor! Moțul la… beep l-a constituit evident refuzul de a se căra naibii, iar șutul l-a acceptat numai contra sumei de 300.000 de euroi, cam cîte 20.000 pentru fiecare meci în care a jucat de tot rahatul. Titlul de SPORC-ul anului n-are cum pleca în altă direcție, credeți-mă!