Ca mai mereu la ceas de decembrie, ne vine să facem bilanțul anului care dă să se retragă, lăsînd locul unuia pe care mereu ni-l imaginăm mai bun, dar care în ultima perioadă (destul de lungă, adică de destui ani) n-a reușit aproape niciodată să fie chiar așa. Vorbesc de mine în relația cu muzica, dar și de România în context global.
Constat fără vreun efort că marile evenimente pe care întreaga omenire le-a onorat, uneori chiar cu asupra de măsură, pentru noi chiar nu există. Nu figurează nici măcar în telejurnale, ca știri oarecare, darămite să fim și noi incluși în turneele cu impact planetar, precum cel de 60 de ani pe scenă al fabuloșilor The Rolling Stones ori cel de adio al lui Elton John. Dacă tot se pretinde nația asta a noastră iubitoare de muzică, de frumos în general, poate să explice pertinent cineva, oricine, de ce nici unul din cei doi Beatles în viață, Paul McCartney și Ringo Starr, nu a cîntat măcar o dată în România? De a trebuit să fug după ei, acum 5 ani, la Viena, pentru Ringo, și la Cracovia, după Paul! Țin să reamintesc că, deși săriți de 80 de ani, Paul (81) tocmai și-a încheiat turneul din Australia (”Got Back Tour”), iar Ringo pe cel din America, ambii anunțînd noi turnee pentru anul viitor! La fel și The Rolling Stones.
În acest timp, România este bîntuită de tot soiul de pretinși cîntăreți, care mai de care mai grec, mai turc, mai moldovean, mai sîrb (au dezgropat-o pînă și pe celebra Lepa Brena, un fel de Mirabela, resuscitată pe la Timișoara anul ăsta!), nații care se știe că au de-a face cu muzica cît avem noi cu schiul nautic. Separat, avem festivalurile alea de mare deschidere (de nări, pentru inhalat!), unde drogații de la pupitre, porecliți dee-jay, sînt doar nițel mai ”luați” decît onor publicul! Producția autohtonă? Nu am cuvinte. Pot doar să spun ceea ce le zic elevilor mei la cursul de ”Pop Culture”, anume că nu poți să spui că Smiley și Jagger ori Andra și Beth Hart au aceeași meserie, că n-au! Ca la fotbal: Messi și Chiricheș nu au nici ei aceeași meserie, corect?
