Eurovision, concurs pentru zebre și flamingo

Vă mărturisesc că m-a speriat efectiv fotografia postată pe toate rețelele în ziua debutului concursului Eurovision, în care nefericitul pe care juriul românesc l-a trimis să ne reprezinte acolo, în locul unde s-au născut cei 4 Beatles, apărea îmbrăcat în ceva dungat ca zebra, numai că nu știai dacă e sacou plus pantaloni scurți, salopetă cu cracii tăiați ori vreo rochie împrumutată din garderoba domnului… Conchita!, mai demult cîștigător/cîștigătoare a aceluiași concurs, cîndva de muzică. Am urmărit prima semifinală, cea de marți, fără a-i acorda cine știe ce atenție, fiind prins cu meciul Real-ului pe televizorul celălalt. Dar am stat ochi și urechi la cea de a doua, în care concura și reprezentantul nostru, ăla îmbrăcat în zebră. Oarecum surprinzător, dungile de zebră fuseseră înlocuite de un roz cum numai păsăroiul flamingo are, ceea ce părea, zău!, să-l prindă mai bine pe domnișorul despre care iar ni s-a spus cum are el cîștigate peste 200 de concursuri de muzică pînă la cei 18 ani, chestie care mă apăsa încă de la preselecție. Acum, în semifinală, am și aflat despre unul din ele, din 2022: Vocea Teleormanului! Eeeeiii, așa da! Problema e de fapt mai ales de geografie, cumva și de fus orar, știut fiind că ora Liverpool-ului e ușor diferită de cea a Alexandriei, orașul-reședință a zonei unde și-a cucerit panaramul cel de-al 7.209-lea trofeu (alea 200 erau puse doar așa, de nadă, numărul real fiind ăsta!).

Închei această rubrică scîrbit că noile reguli planetare impuse de maimuțoi ca ăsta de l-am trimis acolo întru sfidarea muzicii și a Beatles-ilor mă împiedică să scriu tot ce ar trebui scris despre banda de profitori din TVR care de ani întregi trimite în lume toate arătările pe post de reprezentanți ai mei, ai tăi, ai noștri. Și, desigur, pe banii mei, ai tăi, ai noștri. (Foto: Ziarul Național)