În urmă cu vreo trei săptămîni, am avut norocul de a mă afla pentru cîteva ore alături de Serge Ioan Celibidachi, regizorul admirabilului și totodată memorabilului film artistic intitulat ”Cravata Galbenă”, închinat memoriei tatălui domniei sale, fenomenalul dirijor Sergiu Celibidache, unul din extrem de puținii români care și-au făcut un nume în muzica dincolo de graniță, el intrînd pentru eternitate în galeria marilor valori ale spiritualității planetare. Filmul în sine este o veritabilă capodoperă, și mizez pe cîteva nominalizări ale sale la Premiile Oscar, întrucît excelează în mai multe direcții, de la rolurile masculine (atît principal, cît și secundar) și imagine pînă la soundtrack-ul cu adevărat fabulos.
Nu vreau să detaliez aici ce am discutat cu regizorul Celibidache, ci ceea ce am reținut din spusele personajului Celibidache în legătură cu actul muzical, despre care domnia sa susținea că nu are valabilitate decît în varianta de concert, cînd artistul se află față în față cu spectatorii, putînd astfel să-și transmită întreaga emoție și să primească la rîndu-i valul emoțional venit din partea spectatorilor. E un schimb de energie din care ambele părți ies în cîștig. De aceea, Sergiu Celibidache a refuzat cu obstinație să înregistreze pe disc vreuna din aparițiile sale, pînă la sfîrșitul zilelor sale neexistînd decît cîteva înregistrări-pirat, evident de proastă calitate. Ar fi putut face averi colosale dacă accepta ofertele venite de la cele mai mari case de discuri de peste tot: din SUA, Japonia, Anglia, Italia etc. Geniul însă a refuzat compromisul, păstrîndu-și nealterat crezul. În film apar cîteva secvențe cu filmări din concerte care sună uluitor, prezența enormului dirijor însuflețindu-le într-un fel unic. Însă fără imagine, doar sunetul nu cred că ar fi impresionat.
L-am îndrăgit cu atît mai mult pe Celibidache cu cît ne aflăm în plin proces de distrugere a Muzicii prin AI. Am spus și eu mereu, ca om care trăiește prin muzică de peste 60 de ani, că valoarea unui grup rock sau a unui cîntăreț se arată doar în concert. I-am fost alături lui Celibidache fără să știu, dar acum sînt chiar fericit și onorat să fi simțit la fel ca Domnia Sa.
