Probabil vă e cunoscută fixația mea, conform căreia dacă tot nu se joacă nici un pic de fotbal pe legendarul plai mioritic, atunci trebuia inventat ceva care să le dea o pîine lătrăilor care trăiesc oarecum din el. De aceea, la noi s-a creat o veritabilă industrie a fotbalului vorbit, care dacă ar avea și foruri conducătoare la nivel internațional, România ar fi, practic, fără adversar, veșnic campioană mondială. Se vorbește între sezoane, apoi în plin sezon, se vorbește înainte de meciuri, după ele, dar și în timpul acestora (dacă tot nu se joacă nimic!), vorbesc fotbaliștii, antrenorii, analiștii, comentatorii.
Singurii care nu vorbesc sînt evident doar cei care ar avea obligația să vorbească! Adică arbitrii (derbedeii din neamul Kovacs parcă s-ar sufoca dacă ar explica vreuna din deciziile lor cretine!) și oficialii cu funcții barosane (l-ați văzut vreodata pe preș.-ul Ligii, tupeistul de Iorgulescu, căscînd o singură data gura !?… dar pe Burleanu de la FRF, de cîte ori?… dar pe Vassaras, șeful șmecherilor cu fluier, l-ați văzut măcar la față vreodată!?).
Printre cei care știi exact ce vor spune, de fiecare dată, la loc de cinste stă Dan Petrescu: el este veșnic furat, păgubit, tîlhărit, jecmănit de comploturi universale și intergalactice, și de fiecare dată, citez, ”meritam să cîștigăm”. Am înțeles în sfîrșit de unde atîta tupeu: de la șeful lui (fostul membru al clanului ”Ho-ții!, ho-ții!”, Cristi Balaj, actual preș. la CFR), care în direct la Digi 1 s-a pus la certat, la amenințat și la evocat tot neamul fostului său coleg de arbitraj, comentatorul Marius Avram, care n-a apreciat cum pohtea Balaj o fază oarecare. Am înțeles acum parteneriatul Balaj – Petrescu, conform proverbului ”Unde-s doi(scandalagii), tupeul crește”.
