2025: Muzica pe marele ecran

Anul acesta nu ne-a lăsat deloc fără opțiuni muzicale – pe lîngă nenumărate discuri au apărut o mulțime de filme noi, dar și concerte transformate în experiențe cinematografice spectaculoase. Personal, cel mai tare m-a bucurat reîntîlnirea (de data aceasta, la cinema) cu David Gilmour, în Live at Circus Maximus, proiectat în peste 60 de țări, în luna septembrie. Am retrăit (aproape) tot ce am simțit văzîndu-l live la Royal Albert Hall, pe cel care-mi veghează copilăria dintotdeauna.

Tot în 2025, Roger Waters și-a adus spectacolul This Is Not a Drill – Live from Prague pe ecranele din toată lumea, o producție impresionantă, cu mesaj social și o regie cinematografică de mare impact.

Interesanta Björk aducea la începutul anului în cinematografe Cornucopia, un film-concert care depășește granițele obișnuite ale unui show live. Inspirat din turneul cu același nume, proiectul a fost, de fapt, o combinație de artă performativă, poezie și tehnologie.

În aceeași linie a experiențelor muzicale aduse pe marele ecran, luna octombrie a venit cu două producții dedicate unor nume emblematice ale muzicii moderne. Bruce Springsteen (interpretat de Jeremy Allen White) este protagonistul filmului Deliver Me From Nowhere, care urmărește povestea apariției albumului Nebraska (1982) – compus în perioada în care artistul lucra, în paralel, la explozivul Born in the U.S.A. alături de E Street Band. Bazat pe cartea lui Warren Zanes, filmul biografic, regizat de Scott Cooper, explorează contrastul dintre succesul uriaș al rockerului american și dorința lui de retragere într-un univers mult mai personal.

Într-un registru diferit, dar la fel de intens vizual, Depeche Mode: M propune o călătorie cinematografică în inima relației culturii mexicane cu moartea, avînd ca fundal spectacolele iconice ale trupei Depeche Mode din turneul Memento Mori (2023). Conceput și regizat de cineastul mexican Fernando Frías, filmul surprinde cele trei concerte sold-out din Ciudad de México – cu peste 200.000 de fani – îmbinînd secvențe live cu interludii poetice și materiale din arhiva trupei. Rezultatul este unic: este celebrată trupa Depeche Mode, dar și legătura profundă dintre muzică, mortalitate și tradiție.

Pe lîngă aceste super-producții proaspete, pe 6 și 9 noiembrie vă veți bucura de super-experiența Queen: Rock Montreal, un concert memorabil al trupei Queen, de această dată remasterizat 4K cu sunet surround.

Că tot e frig afară, eu cred că e numai bine de mers la cinema! Vizionare plăcută!

Alexandra Cuza