În finala disputată la Podgorica, handbaliștii suceveni nu au jucat strălucit. De fapt, pe alocuri au fost chiar penibili. Culmea ar fi fost ca profesioniștii de la CSU Suceava să piardă în fața amatorilor de la Universitatea din Nisa. Pînă la urmă, însă, sucevenii au cîștigat și și-au păstrat titlul de campioni europeni universitari obținut anul trecut în Polonia. Evident, din echipă n-au făcut parte și handbaliștii care evoluează în Liga Zimbrilor, dar nu sînt studenți. În schimb, în teren a fost vedeta Daniel Stanciuc, care cu toate că s-a transferat la campioana României, Dinamo București, nu are aere și nici nu s-a mutat la o altă universitate, rămînînd la cea suceveană.
Pentru performanța obținută, rectorul Valentin Popa le-a acordat tuturor o bursă de 100.000 de lei și a declarat: ”Este un succes important și să știți că sîntem mîndri de voi. Acum nu ne rămîne decît să sperăm ca pe viitor să putem găzdui și noi un turneu final de campionat european universitar după ce se vor încheia lucrările la sala polivalentă din Suceava”. Felicitări staff-ului echipei și jucătorilor!






