Jupâni de Pardon

Dar chiar nu putem fi serioși deloc? Dar chiar numai patru cazuri de bullying în școlile din ditamai județul Suceava? Și, atenție, trei dintre acestea s-ar fi produs în mediul rural, și încă învățămîntul gimnazial. Deci, în școlile de la oraș, la clasele cu elevi mai mari, unde nu lipsesc competițiile de fițe și de șmecherii, nici vorbă de hărțuiri, de umiliri și de bătăi, nu? Inspectoratul Școlar Suceava spune că de la începutul anului de învățămînt a fost înștiințat de doar cele patru cazuri. Și asta într-un județ unde sînt peste 700 de unități școlare în care învață sau doar mimează că învață zeci de mii de copii și adolescenți. Forțînd un pic lucrurile, situația seamănă cu cea din spitalele care nu raportează Direcției de Sănătate Publică numărul exact al infecțiilor nosocomiale. De parcă, dacă nu există în raportări, infecțiile și bullying-ul chiar nu există. Școala suceveană își fură șapca singură, că încă nu este vremea de căciulă, prefăcîndu-se că nu știe ce se întîmplă cu adevărat. Asta pînă într-o zi.