Jupâni de Pardon

La inițiativa Prefecturii Suceava, în cele 114 localități din județul nostru s-au făcut niște controale pe linie de mediu, iar raportul a fost prezentat într-o ședință a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență. La controalele efectuate pentru a afla ”modul în care au fost salubrizate cursurile de apă și au fost realizate și întreținute șanțurile și rigolele în localități, pentru asigurarea secțiunilor de scurgere a apelor mari” au participat reprezentanți ai Prefecturii, Sistemului de Gospodărire al Apelor, Gărzii de Mediu și Inspectoratului pentru Situații de Urgență. Iată rezultatele: trei amenzi aplicate de SGA primăriilor din Bosanci, Satu Mare și Bogdănești, în valoare de 2.500 lei fiecare; două amenzi aplicate de Garda de Mediu primăriilor din Moldova Sulița și Solca, în valoare de 15.000 lei fiecare; două avertismente aplicate de Garda de Mediu primăriilor din Bălăceana și Vama. Nu toate localitățile sucevene pot și trebuie să participe la ”Best Tourism Villages”, dar nici nu trebuie ca acestea să se pregătească pentru o eventuală competiție intitulată ”Most Garbage Villages”.