Jupân de Pardon

Serviciul de Permise de la Suceava parcă este blestemat. Ori intră DNA-ul pe-acolo și curăță serviciul de angajați corupți, ori cei chemați să lucreze acolo stau o vreme după care fug mîncînd pămîntul, ori ajunge șef unul care încalcă grosolan regulile de circulație. Șeful Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava, comisarul-șef Vasile Adrian Hlaghi, a fost prins circulînd cu 102 kilometri pe oră în localitatea Dumbrava, din județul Bacău. Ofițerul mergea cu 52 de kilometri peste viteza legală în concediu. Dar și în concediu, domnul Hlaghi tot șef la Permise este, că doar nu o fi vreun student la IT aflat în vacanță. În loc să demisioneze imediat și să se ascundă în munți sau printre tarabele cu porumb fiert de la mare, domnul Hlaghi a contestat procesul verbal în instanță, trăgînd astfel de timp. Asta ar fi însemnat că după ce s-ar fi întors din concediu, acesta ar mai fi dat o vreme nas în nas cu șoferii veniți să-și ridice permisele suspendate pentru depășirea vitezei. Numai că, așa, ca din întîmplare, în ziua în care au apărut în presă faptele de vitejie ale domnului Hlaghi tocmai expira mandatul acestuia la conducerea serviciului, iar prefectul Alexandru Moldovan a propus pe altcineva pentru funcția de șef.