Jupân de Pardon

Pentru că venea pe trei cărări de pe teren cu mașina instituției și a fost prins, Gheorghe Cotin a fost obligat să plece cu coada între picioare din Prefectura Suceava. La un an și jumătate de cînd a condus băut, domnul Cotin a aflat că a fost condamnat la nouă luni de închisoare cu suspendare, decizia Judecătoriei Suceava nefiind definitivă. Fostul șef al Corpului de Control al Prefecturii a avut noroc de două ori. Prima oară că nu a făcut vreun accident cu victime, iar a doua oară pentru că Judecătoria Suceava s-a dovedit a fi blîndă. Dacă și Tribunalul va fi tot așa de gașcă, atunci domnul Cotin chiar că va putea spune că este un tip norocos. În prezent, Jupânul de Pardon al acestei săptămîni este administratorul public al comunei Șcheia. Asta înseamnă că dacă decizia finală va spune ca în cele nouă luni Gheorghe Cotin va trebui să efectueze cîteva ore de muncă în folosul comunității, acesta va avea cu cine să aranjeze să fie pontat fără să facă nimic. La cît de norocos este, domnul Cotin va scăpa neprins. Și Gheorghe Cotin condamnatul, și Gheorghe Cotin administratorul public.