Jupân de Pardon

Nu ne-am gîndit niciodată că un om ajuns la frumoasa vîrstă de 74 de ani și care nu mai este persoană publică va fi de două ori la rînd prezent în această rubrică. Este vorba despre Nicolae Goicea, fost șef al Asociației Județene a Vînătorilor și Pescarilor Sportivi Suceava timp de 28 de ani, care este cercetat ca urmare a faptului că ar fi împușcat un cîine în spatele casei sale din Lisaura, Ipotești. La prima percheziție, la casa acestuia a fost găsite peste 1.000 de elemente de muniție deținute ilegal, inclusiv cartușe pentru vînat mare. La cea de-a doua percheziție, cea de săptămîna trecută, la domnul Goicea a fost descoperită și o ”armă letală, cu țeavă lungă, prevăzută cu cocoașă, avînd componentele esențiale detașate, deținută ilegal”. Rămîne valabilă întrebarea de tura trecută: este sigur că acesta a condus vreme de atîția ani Asociația Județeană a Vînătorilor și Pescarilor Sportivi sau a fost cumva șeful Asociației Județene a Vînătorilor și Pescarilor Nesportivi?