Aurel Olărean

Aurel OlăreanNumele primarului PDL al Rădăuţilor, Aurel Olărean, apare în dosarul în care au fost arestaţi preventiv procurorul şef al Secţiei Urmăriri Penale din cadrul Tribunalului Suceava, Dumitru Dîmbu, judecătorul rădăuţean Bogdan Bărbuţă şi omul de afaceri rădăuţean Costel Babiuc. După ce DNA a făcut mai multe percheziţii în dosarul cu privire la tranzacţii cu terenuri în zona Rădăuţi şi la actele de proprietate pentru un imobil situat în centrul municipiului Rădăuţi, procurorul şef, judecătorul şi omul de afaceri au fost duşi la Bucureşti pentru audieri. La audieri a fost adus şi primarul Rădăuţilor, care, spun surse foarte bine informate, se afla întîmplător în Bucureşti la momentul respectiv. Presa a aflat această informaţie şi l-a sunat pe Aurel Olărean pentru a o confirma. Numai că domnul Olărean a negat cu înverşunare că ar fi fost audiat de DNA. Există şi relatări conform cărora, trezindu-se la DNA, în disperare de cauză, Aurel Olărean ar fi apelat la serviciile avocatului Traian Andronachi, care se afla acolo pentru a reprezenta un client. Domnul Andronachi este consilier local din partea UNPR şi unul dintre cei mai duri critici ai primarului Olărean. Pînă la urmă, domnul Olărean l-ar fi angajat pe avocatul Aurelian Pavelescu. Probabil că, dacă îl întrebi pe Aurel Olărean dacă-i adevărat, acesta va nega, aşa cum a făcut şi atunci cînd a spus că nu a fost audiat de DNA Bucureşti.