Bugetari cu gîndul la privați

Ministrul Turismului, Daniel Cadariu, la Primăria Vatra Dornei, la dezbaterea publică privind propunerea legislativă pentru acordarea de vouchere de vacanță și în sectorul privat: ”E adevărat că aici sîntem numai bugetari, dar haideți să ne gîndim și la cei din mediul privat. Gîndiți-vă că dacă le-am oferi aceste vouchere pe care, fie vorba între noi, nu le dăm din banii noștri, atunci ei s-ar bucura de două-trei zile de vacanță și ar munci după aceea mai cu spor. Drept urmare, vom avea mai mulți bani la buget și ne vom putea mări salariile”.