În 1818, la 5 mai, s-a născut Karl Marx, filosof și economist german (d. 1883).
La vîrsta maturității Karl Marx a dorit mult două lucruri și le-a așteptat cu nerăbdare: 1- revoluția și 2 – moartea maică-sii. 1- Revoluția – da, pentru că avea o viziunea apocaliptică asupra lumii. O voia distrusă și visa să vadă finalul spectacolului. E aici o frustrare imensă, acumulată în copilărie. De aici furia pe care o regăsim în toate textele sale. Punctul doi e mai prozaic. Voia să-și încaseze partea de moștenire. Era lefter, nu avea resurse și era mereu îndatorat. Moartea maică-sii i-ar fi rezolvat pentru un timp problema sărăciei lucii în care trăia. Nu s-a gîndit o clipă să cîștige din muncă banii cu care să-și întrețină familia numeroasă. Ar fi fost sub condiția lui de…burghez. Plus că era și un mare leneș. Cînd nu se bețivănea prin cartier, zăcea pe canapeaua din mijlocul apartamentului.
Avea o nevastă și trei fete. El și Jenny, soția lui, au avut 7 copii, numai trei au supraviețuit. Jenny von Westphalen era „cea mai frumoasă fată din Trier”, avea cu 4 ani mai mult decît el (n. 1814). Strălucea prin vioiciune și inteligență, avea lecturi întinse. El o consulta și ținea cont adesea de părerile ei. Karl Marx a făcut studii de Bonn, Berlin, a dat doctoratul în filosofie la Iena. Provenea dintr-o familie evreiască, avea o lungă tradiție de rabini, cunoscători ai Talmudului. Tradiția se frînge odată cu tatăl său care trece la religia protestantă pentru a putea să practice avocatura. Un tip pragmatic, după cum vedem. Copiii primesc educație laică. Maică-sa – dintr-o familie evreiască olandeză – nu a ieșit din cultura tradițională. În disprețul pe care îl avea pentru maică-sa să se afle sursa antisemitismului vehement al lui Marx? Posibil.
Jenny – soția lui – provine dintr-o familie burgheză cu stare. E o fată frumoasă, cu ochi verzi, regina balurilor tinerilor din Trier. Se mărită cu Marx după 7 ani de așteptare, vreme în care el a fost la studii. L-a așteptat, Marx și-a onorat promisiunea… Se iubeau cu pasiune, nu încape îndoială. Ea îi va eticheta scrisorile nenumărate pe care și le scriau cu apelativul ”cățelușul meu”. Vor avea 7 copii împreună, dintre care numai trei au supraviețuit – Jenny, Laura, Eleonor. Marx era o apariție aparte. Avea tenul negricios, i se spunea Maurul. Purta o coamă de păr vîlvoi prin care nu prea trecea pieptănul. Avea o barbă răsculată, neagră și deasă, care îl făcea să semene cu Belzebuth, un diavol. Părea că voia să te temi de el și lua înfățișarea asta…Cert este că îi plăcea să impună, era setos de putere, voia să aibă întîietate, să domine pe cei din jur. Nu suporta încă de mic să fie contrazis.
Își începe cariera ca jurnalist la Köln, dar intră repede în conflict cu autoritățile prusace care îi reproșează radicalismul articolelor. Se refugiază la Paris, 1843, apoi la Bruxelles, unde în 1847 scrie „Manifestul Partidului Comunist”, cea mai influentă lucrare a sa. Este expulzat. Se stabilește la Londra, unde rămîne pînă la sfîrșitul vieții – în 1883. Este înmormîntat la High Gate Cemetery, e dus pe ultimul drum de numai 11 persoane. Într-o zi fiind la Londra am luat un taxi și m-am dus să îi văd mormîntul. Interesant – o mînă de partizani din America de Sud, cred, făceau miting. Unul dintre ei ținea un discurs, ceilalți – vreo zece – ascultau tăcuți, cu bărbia în piept, cu pumnul ridicat în sus…
Viața la Londra nu a fost ușoară deloc. Dacă nu ar fi fost susținut financiar de Engels, care era un industriaș bogat, nu ar fi reușit să supraviețuiască. Aici e un paradox – Engels trăia din exploatarea muncitorilor din fabrica lui din Manchester. Altfel spus, din supramunca stoarsă de la muncitori conform teoriilor lor. Plus-valoarea o împărțea apoi cu Marx. Marx lua banii senin, uitînd de propriile lui precepte și angajamente morale față de muncitori. Banu-i ban! Cînd Engels a vîndut afacerea, i-a făcut o rentă. Marx primea de la Engels 350 lire/an, iar Engels și-a oprit 450 de lire/an. O sumă considerabilă în acel timp. Marx s-a încadrat cu bună știință în clasa exploatatorilor împotriva căreia perora furios. Nu aparținea lumii proletariatului pe care – de altfel – îl detesta. Deși vitupera împotriva burgheziei și îi cobea sfîrșitul, Marx a fost un burghez 100%.
Un fapt – în casă lucra de mulți ani o guvernantă, Helen Demuth. Marx a prins momentul cînd Jenny Marx se afla în Olanda trimisă de el să cerșească bani de la unchiul bogat, Luis Philips. Peste nouă luni femeia naște un băiat, numit Frederich, fără să declare cine este tatăl copilului. Atmosfera se tulbură în casă. Pentru a ieși din situația încurcată și a-și păstra reputația (la care ținea de foarte mult), Marx îl convinge pe Engels să pretindă ca el este tatăl biologic, ceea ce acesta acceptă. Îl recunoaște oficial pe micul Frederich. E de văzut cît a crezut Jenny Marx din povestea asta. Din păcate, sute de scrisori din corespondența familiei au fost distruse de cele trei fete după moartea lui Marx și multe informații ne lipsesc. Cert este că Engels, care suferea de cancer la laringe și nu mai putea vorbi, cu o zi înainte de moarte, a notat pe o hîrtie marele secret care măcinase familia prietenului său. „Marx este tatăl lui Frederich”. Replica a fost raportată lui Wilhelm Liebnecht. Documentul care consemna situația a rămas pînă în 1962 într-un sertar, cînd a apărut la suprafață producînd un nou scandal. Imaginea liderului revoluției proletare mondiale a ieșit din asta cît se poate de șifonată. Proletariatul crede că Marx era pasionat numai de revoluție, nu și de sex.
Femeia vieții lui Marx a fost Jenny von Westphalen. Dar nu se termină totul aici. În tinerețea lui scăldată în alcool – era cam bețiv -, risipită în petreceri studențești nocturne, obișnuia să frecventeze bordelurile Berlinului, firește, fără știrea lui Jenny. În anii petrecuți la Paris și Londra, după ce se împrietenește cu Engels, reia obiceiul. Engels obișnuia să meargă la bordel, și o făcea chiar des. Îi plăceau prostituatele, nu femeile de condiția lui, aristocrate, burgheze bine educate. Avea probabil un complex de inferioritate. Frecventa numai femei de condiție modestă. Concubina lui, Lizzi, era o muncitoare culeasă din fabrica lui din Manchester. Jenny nu o lăsa să intre în casă pe ușa principală. Probă de ciocoism față de o persoană de extracție socială inferioară. Și cînd te gîndești că soții Marx au declarat de atîtea ori că doresc fierbinte să se înfrățească cu săracii, cu lumpenii! Nici ei nu credeau! Lui Engels îi plăceau asemenea persoane, umile, modeste, de la periferie. Întreținea relații sexuale cu ele prin bordeluri și localuri dubioase… Firește, distracția era contra cost, după tarif. Dar buzunarele lui Engels erau suficient de pline. Era un exploatator veros. Marx îl urma în escapadele lui prin locuri deochiate. Jenny a priceput ce se întîmplă cînd cei doi dispăreau de acasă. Nu își pierdeau vremea în savante conversații filosofice. A avut mereu o părere proastă despre Engels. Uita că ea și soțul ei trăiau, financiar vorbind, din banii lui. Cînd le trimitea bani era bun!!! Cînd îl ducea la bordel pe Karl al ei era diavolul în persoană.
Timpul a trecut, fetele au crescut, și Marx, ca un tată burghez ce era, s-a preocupat de măritișul lor, ținea să le facă dotă. Îți dorea gineri burghezi, cu stare, aristocrați chiar (Jenny era baroană și el era mîndru de rangul nevestei). Nu își dorea unul dintre proletarii care îi frecventau casa. Era un adevărat burghez victorian. Cînd are bani joacă la bursă, îl surprindem la Monte Carlo jucînd la cazino… Fumurile proletare i-au cam trecut cînd s-a apropiat de bătrînețe, chiar dacă încă o ținea gaia-mațu cu revoluția care stă să izbucnească. Își dorea răzbunarea asta pe lumea burgheză care îl împinsese la margine, în sărăcie, și făcuse din el un ratat. Avea regrete, ar fi vrut să fie industriaș sau om de afaceri. Dar pentru el era prea tîrziu. Militantismul revoluționar nu îi adusese decît sărăcie. Scria într-o scrisoare către un ginere că și-a risipit averea pentru cauza revoluției. Așa că ele se vor mărita sărace, dar cu o bună educație. Marx a avut grijă ca ele să frecventeze școli particulare pretențioase. Iar Engels a achitat ca de obicei taxele. El și Jenny căutau ceea ce se numește onorabilitate.
Jenny si Karl evocau des acest subiect. Nici unul nu lucrase nici o zi undeva toată viața lor, era ceva. Au preferat să cerșească bani de la oricine se nimerea, să se împrumute, să se lase întreținuți de admiratori, să pîndească moșteniri de familie. Cînd au bani (li se întîmpla și lor, rar dar se întîmpla) pleacă în vilegiaturi costisitoare, foarte burgheze. Închiriază case mari la Londra, reînnoiesc garderoba fetelor, a lui Jenny și chiar a lui Marx, care detestă igiena. Nu se spală, nu agreează curățenia. Umblă murdar, șleampăt, miroase urît. Din cauza asta e mereu acoperit pe corp de furuncule, bube de antrax, are hemoroizi, îi ies tot felul de abcese pe piele. Boema lui trece dincolo de conveniențe… Geniul lui părea că îi este de ajuns. Admirația cu care apropiații îl înconjoară pare să țină loc de orice. Un agent secret prusac se face invitat în apartamentul de doua camere al lui Marx din Londra, Dean Street, și trimite un raport la Berlin. Spicuiesc: „Totul e spart, dezmembrat, jerpelit, plin de praf și într-o mare dezordine. În mijlocul camerei, pe o masă mare care se clatină, acoperită cu un linoleum, manuscrise, cărți, ziare, jucării stau alături de un lucru de mînă, cești cu mînerul spart, tacîmuri murdare, o lampă, mai sînt cîteva pahare, o pipă olandeză, o scrumieră, totul de-a valma. Cînd intri în cameră dai cu ochii de un nor de fum.(…) Totul e murdar”. Raportul era adresat ministrului de interne, Frederich von Westphalen, adică fratele lui Jenny Marx.
Întrebat de un reporter la sfîrșitul vieții lui, 1883, ce este, Marx răspunde scurt: „În orice caz nu sînt marxist!”.
Stelian Tănase
Fragment din „Repertoarul amorului”, volumul doi, apărut în septembrie 2020 la Editura Hyperliteratura.
Găsiți exemplarul dorit pe libris.ro, elefant.ro etc. Și la raft, în librăriile Cărturești, Humanitas, Librarium.
