Thriller psihologic și lecție de asimilat

V-aţi întrebat ce anume face dintr-un thriller un film ce merită văzut? Eu am făcut-o şi de fiecare dată am avut un singur răspuns, acelaşi. Dincolo de scenariul în sine, de distribuţie şi performanţe actoriceşti, de artificii cinematografice, ceea ce ne face să apreciam genul acesta este tensiunea, intenţia insidioasă, aşteptarea. Aşa că indiferent despre ce e vorba, cine joacă sau cum e filmat, produsul final devine unul notabil atunci cînd ne induce o stare de tensiune de la început şi pînă la sfîrşit. Şi fie că sărim de pe scaune la scenele care ne iau pe nepregătite, fie că doar tresărim, asta înseamnă că avem de-a face cu un thriller autentic. Ceea ce am avut spre vizionare şi la întîlnirea cu ultima producţie a lui Joel Edgerton, actor, scenarist, regizor şi producător australian cunoscut mai ales din apariţiile lui din Zero Dark Thirty, Exodus: Gods and Kings, dar mai ales din minunatul The Great Gatsby al lui Baz Luhrmann, unde face un rol de calibru – Tom Buchanan – în compania lui Leonardo DiCaprio, Tobey Maguire şi Carey Mulligan.

Filmul The Gift nu are un script genial, dar este condus într-un mod care îl face remarcabil şi pentru asta laudele i se cuvin lui Joel, care este şi personajul “negativ” din film. Şi cu atît mai alambicată devine povestea cu cît pînă la final nu reuşim să decodăm cine este “răul”, dacă nu cumva tributari convenienţelor şi normelor arbitrare ale societăţii ajungem să etichetăm fără să discernem cu adevărat, dacă nu din amuzament unii distrug vieţile altora, neavînd nici un regret, mai mult, perpetuînd la nesfîrşit obiceiul de a se folosi de denigrarea şi manipularea oamenilor pentru a propăşi în orice fel.

Distribuţia este foarte bine aleasă, Jason Batemann şi Rebecca Hall făcînd o pereche interesantă, deşi nu cu prea multă chimie, dar tocmai această breşă relaţională lasă loc pentru inserţia personajului Gordo -ce închide triunghiul – pe care l-a rezervat pentru sine dl. Edgerton. Se pare că pe lîngă felul în care îşi susţine partitura, el este şi un regizor de talent, căci reuşeşte cu mijloace puţine, dar perfect alese, să spună mult.

The Gift este un film tensionat încă de la început, cînd liniştea şi calmul aparent sînt parcă sub auspiciile unei fragilităţi şi a unei poveşti subsidiare. Muzica devansează acţiunea, căci ea trage povestea fiind cu un pas înaintea ei, aşa încît sîntem atmosferizaţi şi aproape pregătiţi de şoc. Şi totuşi cînd el vine, deşi îl previzionam, ne ia prin surprindere şi ne alertează.

Filmul este o neaşteptată şi fericită îmbinare de thriller psihologic cu o lecţie de asimilat: nu întotdeauna totul este ce pare, nu judeca superficial, nu face rău gratuit şi mai ales nu te baza pe faptul că poţi înşela la nesfîrşit fără să-ţi primeşti pedeapsa.

Din nou în tandem fraţii Edgerton, Joel şi Nash – aici doar actor (care au co-scris/ regizat The Square, cu un script ce se concentrează tot pe trădare, înşelare, răzbunare) reuşesc să livreze această poveste psihologică ce înnoadă şi deznoadă tensiunea, şi se joacă cu percepţia noastră într-un montagne-russe emoțional, și este într-atît de profundă în înţelesurile ei funciare încît aş spune că e mai degrabă o dramă.

Personajele se revelează pe îndelete şi ajungem să realizăm pînă la sfîrşit că nici unul dintre ele nu apucă să îşi lămurească dilemele. Singura scăpare este noua viaţă apărută: copilul, dar asupra căruia planează îndoiala şi nesiguranţa, așa încît filmul are un final deschis, care lasă loc pentru orice, chiar şi pentru un sequel.

Meritoriu acest prim demers regizoral al lui Joel Edgerton, care ne livrează “Cadoul” împachetat intr-o viziune dramatică şi viscerală, într-un balans perfect, cu o fluenţă a dialogului şi o secvenţialitate a poveştii care te cuceresc. Şi deşi nu sînt chiar fan al genului, recunosc meritele şi apreciez valoarea, aşa încît vă recomand acest film, distribuit în România de InterCom, care dacă e să ne gîndim la cîte valuri a făcut Gone Girl anul trecut – îmi pare că nu e cu nimic mai prejos.

Aşadar, aveţi încă ceva de văzut care să vă atragă în cinema – unde e răcoare şi bine, mai ales vara!

Regizor: Joel Edgerton

Scenariu: Joel Edgerton

Cu: Jason Bateman, Rebecca Hall, Joel Edgerton, Tim Griffin, Allison Tolman, Busy Philipps, Adam Lazarre-White, Nash Edgerton, Susan May Pratt.

Michaela Platon,

Jurnalist de film