Mai mult decît orice om, J. Robert Oppenheimer întruchipează povara insuportabilă a erei nucleare. Cel intrat în istorie drept „părintele bombei atomice” a fost chinuit de consecințele tragediilor de la Hiroshima și Nagasaki și bîntuit asiduu de conștiința sa.
Autorii cărții „American Prometheus: Triumful și tragedia lui J. Robert Oppenheimer”, Kai Bird și Martin Sherwin, într-o biografie la care au lucrat 30 de ani, încearcă să dezlege complexitatea unei ființe umane strălucitoare și deșarte.
Cum a ajuns acest suflet minunat să avertizeze Forțele Aeriene ale Statelor Unite să nu arunce bomba de la Hiroshima prin nor? Cum a fost cea mai mare minte a generației sale redusă la tăcere de către niște golani birocratici precum J. Edgar Hoover și amiralul Lewis Strauss?
În această voluminoasă carte nu există matematică și se vorbește foarte puțină de fizică. Nu se insistă nici asupra ingineriei „gadget-ului” testat în deșertul New Mexico la 16 iulie 1945. Avem bine ilustrate cocktail-urile, relațiile și aventurile amoroase ale existenței lui Oppenheimer, înfățișarea și modul de a conversa, felul în care fuma țigările și pipa (care l-au ucis), celebra lui pălărie și toate ticurile pe care le imitau studenții săi și erau disprețuite de patrioții militari ai epocii.
Joseph Robert Oppenheimer s-a născut în 1904 într-o familie normală din New York. Familia avea o afacere de succes cu articole de îmbrăcăminte și o colecție senzațională de imagini moderne. Tatăl lui Robert, un imigrant respectabil din Frankfurt, și-a vîndut afacerea înainte de prăbușirea din 1929, iar Robert a dus-o întotdeauna bine.
Avînd studii în chimie la Harvard, Oppenheimer a fost atras și de fizică la Universitatea Cambridge. „Oppenheimer este evreu”, i-a scris tutorele lui Max Born în scrisoarea de recomandare pentru școala teoretică din Göttingen, „dar cu totul fără calificările obișnuite ale rasei sale”. La Göttingen, Oppenheimer s-a făcut atît de nepopular încît ceilalți studenți i-au cerut lui Born „să-l pună la punct pe copilul minune”. Cu toate acestea, el a fost fascinat de marele progres al mecanicii cuantice din Europa anilor 1920 și a publicat o serie de lucrări teoretice pe care ceilalți autori din epocă le tratau cu cea mai mare precauție.
Ajunge să predea la Universitatea din Berkeley și la Caltech în Pasadena. A petrecut verile în New Mexico, unde închiriase o mică fermă în Sierre, numită Perro Caliente („Hot Dog”) și a jucat rolul cowboy-ului evreu. „Cele două mari iubiri ale mele sînt fizica și New Mexico. Păcat că nu pot fi combinate”, scria el în 1929.
În timpul depresiei, Oppenheimer a fost activ în politica progresistă pe coasta de vest și a avut prieteni comuniști. În 1940 s-a căsătorit cu Kitty Puening, văduva unui veteran de război spaniol, fostă membră a partidului comunist, la fel ca și fratele lui Oppenheimer, Frank.
În 1941, Biroul Federal de Investigații al lui Hoover l-a inclus pe o listă de „persoane care trebuie luate în considerare pentru detenție în caz de urgență națională”. Cu toate acestea, în octombrie1942, generalul Leslie Groves, șeful Proiectului Manhattan, l-a desemnat pe Oppenheimer să conducă echipa științifică care avea să construiască bomba atomică, avînd ca sediu locul unui fost internat din Los Alamos. În mijlocul pădurilor de pin, a barăcilor de placaj și laboratoarelor din Los Alamos, Oppenheimer s-a dovedit a fi un lider inspirator. Enrico Fermi (fizician italian, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică pe anul 1938, descoperitorul fisiunii nucleare) s-a întors odată către el și i-a spus: „Cred că oamenii tăi chiar vor să facă o bombă”.
În calitate de director al Institutului de Studii Avansate de la Princeton și consilier științific șef al noii Comisii pentru Energie Atomică, Oppenheimer a militat pentru a pune geniul atomic sub control internațional. Întîlnirea lui cu președintele Harry Truman, în octombrie 1945, a fost un fiasco, iar președintele l-a poreclit „omul de știință plîngăcios”. El a înfuriat conducerea armatei și pe Strauss, un fost bancher numit de Truman să prezideze comisia, opunîndu-se planurilor de a construi o bombă cu hidrogen care să fie de o mie de ori mai letală decît armele din Los Alamos. Oppenheimer a simțit mai tîrziu că ar fi trebuit să demisioneze din funcția de consilier al comisiei în ianuarie 1950, cînd Truman a aprobat testarea bombei cu hidrogen, dar căpătase gust pentru Washingtonul politic.
Albert Einstein, prietenul și colegul său de la Princeton, descrie cel mai bine situația de atunci a omului de știință: „Necazul cu Oppenheimer este că iubește o femeie care nu-l iubește: guvernul Statelor Unite”.
Strauss nu numai că îl bănuia pe Oppenheimer de trădare, dar îl ura pentru aroganța sa. El a conspirat în 1953 pentru a-i fi revocată autorizația de securitate lui Oppenheimer. Acesta a făcut recurs. Stenograma așa-numitei audieri a consiliului de administrație Grey din aprilie 1954 are 70 de pagini și este captivantă. Oppenheimer și-a pierdut capul sub interogatoriul brutal îndurat și a fumat continuu cît asculta depozițiile martorilor, așezat fiind pe o canapea în spatele acestora. Strauss și Hoover nu s-au mulțumit doar să-l facă de rușine. Convins că Oppenheimer era pe cale să dezerteze la sovietici, aceștia i-au plantat șase agenți FBI la casa din Princeton. Ultimii săi ani i-a petrecut acolo și pe o idilică plajă din St. John, navigînd, savurînd cocktailuri și certîndu-se cu vecinii.
„American Prometheus” a lui Kai Bird și Martin J. Sherwin poate să se pretindă a fi prima biografie la scară largă. Motivul, dincolo de faptul că are cel mai bun titlu este lungimea sa. Viața lui Oppenheimer a fost adesea studiată în fragmente: științific (cariera sa de fizician, printre colegi precum Enrico Fermi și Albert Einstein), istoric (prezidînd nașterea bombei atomice la Los Alamos), politic (hărțuirea și umilirea unei investigații guvernamentale în timpul erei McCarthy) și moral (punîndu-și la îndoială consecințele descoperirii sale). Autorii le compilează între două coperți.
„American Prometheus” este o lucrare voluminoasă de studii și perspicacitate lucidă, care unifică portretul omului de știință cu mai multe fațete de o înțelegere ascuțită a naturii esențiale a lui Oppenheimer. Cercetători îndrăzneți și scriitori eleganți, Sherwin și Bird rescriu istoria unuia dintre cei mai mari (și mai denigrați) oameni de știință ai Americii, liderul Proiectului Manhattan. O narațiune cu ritm de thriller, plină de povești morale și bîrfe suculente. Este una dintre cele mai bune biografii științifice apărute în ultimii ani.
Este în același timp biografie și istorie esențială pentru înțelegerea noastră, a trecutului nostru recent și a alegerilor noastre pentru viitor.
Cartea a fost adaptată cinematografic sub titlul „Oppenheimer” în regia lui Christopher Nolan și a stîrnit mare interes în toată lumea chiar de la lansare, acum trei săptămîni. Filmul îl are pe Cillian Murphy în rolul titular alături de Emily Blunt, Florence Pugh, Matt Damon și Robert Downey Jr.și îl puteți pe vedea în cinematografele noastre. (Foto: Kai Bird (stînga) și Martin J. Sherwin cu un exemplar al cărții lor)
Geo Alupoae, critic de teatru
