Pianoforte cu Liszt

Franz Liszt are o origine pe care și-o dispută Austria și Ungaria. De altfel unii îi spun cu tandrețe „țigan”. Avea un aer de sălbatic, demonic, de ins incontrolabil. Nu era, deci, un burghez. Liszt trecea drept un iconoclast, un rebel. Mai ales cînd ridica publicul în picioare. Era ceva între Mick Jagger și Jim Morisson, ca apariție. Nu știai niciodată ce se întîmplă la un recital dat de el. Împrumutase modelul de la diavolul Nicolo Paganini – îl văzuse în recital la Paris în 1831. Mă lasă rece disputa originii lui. Știu doar că îmi place mult muzica lui, energia ei nesfîrșită, ritmurile și sonoritățile pianului său.

Era și un bărbat frumos, spre deosebire de Paganini. A făcut ravagii printre doamnele timpului. Iubita lui pe termen lung, contesa Marie d’Agoult, l-a taxat la despărțire, în 1844, strigîndu-i: „Ești un Don Juan parvenit!”. Ajunseseră la ea zvonuri despre aventurile galante pe care le avea în orașele unde concerta. A fost o jignire pe care Liszt n-a uitat-o și nici nu a iertat-o vreodată – pentru că făcea referire directă la originea lui umilă. De ce se încurcase contesa cu el? De ce îi făcuse și trei copii? Uitase oare din cine se trăgea – nu era un secret. Odată nu o deranjase… Îl vedea ca pe un geniu, ca pe un semizeu.

Cei doi, Franz Liszt și contesa Marie d’Agoult, s-au cunoscut în saloanele Parisului. Sînt mai multe versiuni: una că Berlioz le-a făcut cunoștință, alta că Georges Sand. Contesa era o ființă mondenă, femeie de lume. Frecventa mult saloanele la modă ale Parisului. Ea însăși făcea parte din elita franceză. Tatăl era un aristocrat refugiat în timpul revoluției la Frankfurt. Mama, fiica unui bancher bogat. Să comparăm cu originea mai mult decît modestă a lui a Liszt, venit din estul Europei, adică din nowhere. Era marea atracție a Parisului în anii 30. În saloane puteai să îi întîlnești pe Balzac, Stendhal, Alfred de Musset, Victor Hugo, Alexandre Dumas, Theophile Gautier, Delacroix. Georges Sand era bună prietena cu contesa. Liszt era marea senzație a Parisului, bărbătul rîvnit de multe femei. Contesa d’Agoult avea o existență searbădă alături de soțul cam bătrîn. Avea un mariaj aranjat de părinți, care ei nu îi spunea nimic. Avea doi copii. Marie era cu șase ani mai în vîrstă decît pianistul minune. Dar ce conta? Iubirea e înaintea tuturor lucrurilor.

Liszt era în plină ascensiune, înconjurat de admiratori. Pianistica sa impresiona puternic. Este primul care dă concerte de tip modern. Nu apare niciodată cu alți muzicieni pe scenă, numai singur. Trebuie să plătești bilet. Se închiriază săli de concert, Liszt evita să dea recitaluri prin saloane. Se tipăresc afișe. Ziarele dau anunțuri, apoi publică articole entuziaste. Liszt este un one-man-show avant la lettre. Cel mai popular muzician din Europa. Apare la Paris, Roma, Berlin, Munchen, Viena, Skt. Petersburg, Constantinopol, Kiev și Varșovia… E veșnic în turnee. A concertat și la București și Iași, la Brașov, Sibiu și Cluj în anii 40. Acesta este personajul cu care se leagă în dragoste contesa Marie d’Agoult.

Parisul este locul cel mai indiscret din lume. Se clevetește mult, bîrfa face furori, iar înalta societate, cea care contează, este de un bigotism și o ipocrizie rare. Marie îl anunță pe conte că îl părăsește după opt ani de căsnicie. Din nefericire, unul dintre copii moare. Lumea o acoperă pe Marie cu oprobiu. Practic saloanele le erau închise celor doi îndrăgostiți. Din cauza atmosferei nu mai pot apărea în sălile de teatru, nici în cafenelele la modă. Hotărăsc să se refugieze la Geneva, în Elveția. Pînă în 1839 povestea lor decurge cum și-au imaginat. Iubirea ține loc de orice și îi ajută să reziste în fața criticilor, privirilor strîmbe și mizeriilor. Apoi lucrurile încep să se încurce, mai ales după ce Liszt își reia turneele prin Europa – cînd fondurile s-au cam epuizat. Era cel mai bine plătit muzician din Europa, dar trebuia să dea concerte, să-și uimească publicul, să nu fie uitat. Uneori ea îl însoțește, mai ales în Italia (Roma, Veneția, Milano…) unde îi place foarte mult. Amîndoi sînt credincioși fervenți. Roma, cu atmosfera și bisericile ei nenumărate, este un oraș care le face bine. Marie are remușcări pentru ca trăia în adulter, păcat mare, dar și pentru moartea copilului ei. Cînd nu este cu el, Marie îl așteaptă la Geneva să se întoarcă din turneu, triumfător și mulțumit de el.

Presa îl urmărește peste tot. E un bărbat curtat în Europa timpului. Ajung la urechile ei știri despre aventurile lui. Prin ce oraș trecea să concerteze presa nu prididea să scrie nu doar despre arta lui inegalabilă, dar și despre escapadele amoroase. Despre femeile cu care se afișa, despre intrigi. Dezavantajul de a fi prea celebru e că nu poți să te ascunzi nicăieri. Apar știri despre amorul dintre el și Lola Montez, o celebră curtezană a timpului. Prin patul ei au trecut mulți aristocrați, bancheri, capete încoronate, etc. Condiția era ca amantul să aibă bani pentru garderobe, calești, bijuterii.

Să ne întoarcem la Marie d’Agoult. Se simte jignită de poveștile care circulă pe seama lui. Își lăsase bărbatul pentru Liszt. După nouă ani de conviețuire simte și diferența de vîrstă. Trecerea timpului își arată colții. Liszt devenise celebru, umplea sălile. Gajul cu care era plătit era astronomic. Succesul lui a schimbat raportul afectiv dintre ei. El nu mai simte nevoia să o aibă aproape pe Marie. Din timidul, ezitantul Liszt, devenise un semizeu. Inevitabil relațiile se răcesc și se ajunge la despărțire. Chestiunea delicată – cei trei copii ai cuplului, toate fete, născute între 1835 și 1839. Rămîn în îngrijirea lui, le dă educație, le mărită etc. Una dintre fete, Cosima, s-a măritat cu Richard Wagner. Astfel Lizt devine socrul compozitorului german. Asta este altă poveste și merită narată separat. Revenind, între cei doi nu se mai pot îndrepta lucrurile. Au loc scandaluri, apar jigniri. Liszt își face bagajul și o părăsește. Sîntem in 1844, la 9 ani de cînd a debutat iubirea lor. Marie d’Agoult se întoarce la Paris. Aici începe o carieră de scriitor, nu fără succes, sub numele Daniel Stern. Mai atrage atenția azi istoria în 3 volume a revoluției de la 1848.

În 1847 Liszt o cunoaște la Kiev, unde concerta, pe prințesa Carolyne zu Sayn-Wittgenstein. Tot o aristocrată. Ucraina era provincie a Imperiului Rus. Normal, era și extrem de bogată. Poseda mii de sate și peste 30.000 de șerbi. Cui nu îi place zornăitul monezilor! Liszt avea auzul fin, asta-i sigur. Ghinion, prințesa care îl admira atît, era măritată și avea din căsătorie o fată, Maria. Prințesa era cultă, făcea pe femeia savantă în tradiția iluministă. Ifosele intelectuale erau slăbiciunea lui Liszt. Era atras de femeile deștepte. Prințesa scria articole la gazetă și eseuri pe care le publica separat în cărți. Scria mai ales despre situația bisericii din timpul ei, față de care era foarte critică. A influențat-o în atitudinea critică și refuzul papei de a-i permite căsătoria cu Liszt, la cererea soțului ei, dar mai ales a țarului care îi retrage cetățenia rusă. Incidentul nu o împiedică să se instaleze la Roma, unde a trăit pînă la sfîrșitul vieții (1887).

Carolyne zu Sayn-Wittgenstein a rămas alături de Liszt 40 de ani. A fost femeia vieții lui dacă luăm în considerare longevitatea poveștii. La început cei doi se retrag departe de lumea dezlănțuită în orășelul universitar Weimar, unde Liszt primise o invitație. Făcuse avere. Prințesa îi alimenta modul de viață pretențios, chiar luxos. Era obosit după atîția ani de turnee neîntrerupte. Voia să se dedice pedagogiei pianului și mai ales compoziției. Călătorind zilnic în calești pe drumuri, prin hoteluri era imposibil să scrie. Prințesa Carolyine zu Sayn-Wittgenstein îl încurajează, e confidenta lui, îl ajută. E cea mai bună perioadă a lui. Tot ce ne-a rămas de la Liszt e din acești ani. Fără compozițiile sale, azi Liszt ar fi fost o figură de mîna a doua. Ar fi fost doar amintirea unui nume pe un afiș păstrat ca prin minune.

A murit la 1 iulie 1886, la Bayreuth, unde fusese invitat de Cosima. Richard Wagner, ginerele lui, murise de 3 ani și ea îi ceruse să patroneze festivalul în amintirea soțului ei. Liszt nu îi refuza nimic fiicei sale. A contractat o pneumonie în tren. Prințesa Carolyne zu Sayn-Wittgenstein a murit îndurerată la 9 martie 1887, la Roma, cîteva luni mai tîrziu.

Fragment din „Repertoarul amorului” volumul II, apărut la Editura Hyperliteratura, septembrie 2020.

Comandați exemplarul dorit la libris.ro, elefant.ro, carturesti.ro, librarinet.ro, librariadelfin.ro, cartepedia.ro. De asemenea, în librăriile Cărturești, Humanitas și Librarium.

Stelian Tănase