Nürnberg

Casa lui Albrecht Dürer apare în toate ghidurile. O casă mare cu patru etaje și mansardă, cocoțată pe un promontoriu, la un colț de stradă. Este plasată în orașul medieval, în Altstadt, din nordul Nürnbergului. Arată exact cum îți închipui o casă germană tipică. A fost ridicată în plin Ev Mediu, în 1420. Avea trei etaje, i s-a adăugat un etaj mai tîrziu. În 1501 a fost cumpărată de un anume Bernhard Walther, comerciant bogat, cunoscut mai mult ca astronom. Acesta a remodelat casa și a adăugat pe acoperiș lucarne ca să poată fi folosită ca observator. Bernhardt Walter s-a stins în 1504, Albrecht Dürer a cumpărat casa cinci ani mai tîrziu,  în 1509, cînd s-a întors dintr-una din călătoriile sale in Italia. A trăit aici 20 de ani. A murit în 1529, la 58 de ani. (Dürer s-a născut în 1471, la Nürnberg, într-o familie cu 18 copii, tatăl giuvaer). Casa a suferit modificări în timpul vieții artistului, dar și mai tîrziu, unele substanțiale. La 300 de ani de la moartea sa a fost transformată in muzeu. În 1871 a fost deschisă publicului. Nu întîmplător, 1871 este anul cînd Germania își încheie unificarea și se declară Imperiu la Versailles, după victoria contra Franței. Dürer era deja imaginea Germaniei, a geniului ei renascentist necontestat, simbolul ei cel mai puternic… 

Casa a fost distrusă în al doilea război mondial. Orașul a fost supus la mai multe bombardamente efectuate de aviația  anglo-americană. La 2 ianuarie 1945 s-a petrecut cel mai grav episod. Casa a fost lovită de bombe în plin. Ca și cum nu era de ajuns, a suferit pagube mari și în aprilie 1945, în ultimele zile ale războiului. Casa a fost refacută după 1945. În 1949 restaurarea a fost gata. Pentru germani era esențială păstrarea acestui loc. Casa Dürer s-a redeschis în anul 1971, avînd aceeași destinație – “muzeul Durer”. La 500 de ani de la nașterea sa și un secol de la unificarea Germaniei. Carnețelul meu este util, după cum văd. Ghidul cumpărat chiar aici să trăiască…

Mă înghesui la coadă în fața unei porți largi. Cum aștept să îmi vină rîndul recapitulez casele memoriale pe care le-am vizitat… Dante (la Florența), El Greco (la Toledo ), Cervantes (Alcala de Henares, lîngă Madrid ), Goethe (Frankfurt), Mozart (Viena), Balzac (Paris). Au ceva comun, acum vreau să văd prin ce se distinge casa Dürer. De obicei o casă memoriala este un melanj între 1. ființa necunoscută a artistului, spiritul lui și 2. viața domestică pe care a dus-o, inevitabil. Există vreo legătură între ustensilele de bucătărie, spălătorie, baia, curtea din spate, camerele copiilor, biroul etc. și geniul Dürer? De fapt, dorința de a răspunde acestei curiozități, i-aș spune morbide, aduce mulțimea de vizitatori. Vizitînd o casă memorială vrem să aflăm în ce condiții se nasc capodoperele cu care am fost sîcîiți de profesorii noștri? Nu ai decît să rîzi ca prostul și să te distrezi. Nu se vede nimic deosebit. O înșiruire de lucruri banale. Un pat cu baldachin sau fără, un dulap, o fereastră. Ei și!?… Unde este geniul? Poate în rufele întinse pe frînghie la uscat? Totuși aici a creat capodopere. Poate să-ți vină în cap ideea că și tu – un ins oarecare – ai fi putut să produci asemenea minunății. Iluzie letală. Nu obiectele din jurul lui îl definesc pe artist. Pe Dante, pe Dürer, pe Balzac… Geniul este inexprimabil, oricit de fidele ar fi reconstituirile acestea. 

Reușesc să intru înăuntru după ce încasez cîteva coate în coaste. Cîrnățarii si băutorii de bere se înghesuie amarnic. Îmi dau seama repede cît de bucuros sînt să mă aflu aici. Dürer a fost mereu aproape de mine. Cred că primul album cumpărat de la librăria de la Baba Novac, colț cu strada Stejarului, a fost un Durer. Librăria azi nu mai există. Într-o raită recentă prin cartier, după 50 de ani, am constatat că s-a desființat. A rămas un fel de depozit unde se aruncă resturi de la șantierul din vecini. M-a durut – de aici mi-am cumpărat toate cărțile copilăriei și adolescenței. Cele care m-au marcat definitiv. Una dintre ele a fost un op despre “Albrecht Dürer”. 

Lumea  se îmbulzește prin încăperi, blochează scările, face poze. Chinezi, ruși, americani cu deosebire. Nu sînt, așadar, nemți cum mi-am închipuit. În grupuri, șușotesc, vorbesc continuu, rîd, vorbesc tare. Mă nedumeresc cînd apare o duducă în haine de epocă și începe să ne explice ce vedem. Actriță,  joaca pentru turiști rolul nevestei lui Dürer. Face și cîteva “indiscreții”, narează viața de zi cu zi din casă. Dacă înțeleg bine si pe vremea aceea casa era mereu plină. Dürer avea aici manufactura și zilnic veneau lucrătorii și ucenicii să robotească. Aici avea tipografie și presa. Aici scotea gravurile pe care apoi le vindea făcînd turnee de la Hamburg, în nord, la Köln, Berlin, la München în sud. Din lucrarea “Apocalipsa” – ca să dau un exemplu  – a tipărit 5.000 de exemplare. Tiraj enorm pentru acea vreme. Nici un artist plastic la București nu poate tipări/vinde atîtea exemplare în zilele noastre. Dürer nu a fost numai un artist perfect, dar și un om practic, făcea afaceri bune. Observ că în muzeu nu există lucrări originale “Durer”, numai copii din diferite epoci. Poți cumpăra una ieftina, la bookshop, la ieșire. Primim o demonstrație, vedem cum se lucra pe vremuri. Începînd cu prepararea vopselurilor, cu imprimarea gravurilor, cu folosirea hîrtiei. Îmi place atmosfera de atelier, întoarcerea pe axa timpului. Cu decorul din jur, cu indivizii în haine ca de epocă meșterind cu presa tipografică mă cred o clipa în Evul Mediu. 

Lumea de afară mi se pare infinit mai puțin simpatică. Și ce lume! La anul 1500 trăiau Leonardo da Vinci, Michelangelo Buonarotti, Rafael Sanzio și Albrecht Dürer. Genii. Leonardo începea să picteze în 1503 Gioconda. În 1505, la Florența, pictează “Bătălia de la Anghinari” pentru Seniorie. Michelangelo sculptează în 1498/99 Pieta pentru catedrala San Pietro. În anul 1501, tot la Florența, sculptează statuia lui David. Între 1508 -1512 pictează Capela Sixtină. Albrecht Dürer realizează Apocalipsa si Autoportret. În 1507, Rafael Sanzio pictează ”Madona cu sticlete”. Ce epocă!…   

Stelian Tănase

Fragment din ”Europa la patru mîini. Jurnal de campanie”, manuscris aflat în sertar.