Problema despăgubirii pentru crimele comise în timpul național-socialismului a reapărut în anii 1990 ca urmare a căderii Cortinei de Fier și a reunificării Germaniei. Pe lîngă stat, acest lucru a afectat în special companiile care și-au însușit firme ale evreilor sau au exploatat muncitori forțați să lucreze pentru aceste firme. Drept urmare, istoria afacerilor germane a cunoscut un boom fără precedent. Multe companii germane au comandat cercetări științifice asupra rolului lor în anii 1930 și 1940. Această formă de a comanda cercetări de la istorici de renume a devenit tipică pentru modul în care companiile germane au ținut să abordeze trecutul lor nazist printr-o spălare a imaginii cu detergenți academici.
La cîțiva ani distanță, dinastii antreprenoriale precum Flick, Quandt, Merck și Oetker au comandat și ele studii științifice. Au urmat Siemens, Deutsche Bank, Allianz, Dresdner Bank și Commerzbank. Cele mai recente au fost Continental și Wintershall. În plus, au apărut și studii care au examinat în detaliu epoca național-socialistă (cum ar fi Bosch sau MAN), în special pe subiectele „arianizării”, a muncii forțate și exploatarea țărilor europene ocupate.
Anul trecut, David De Jong, un jurnalist olandez specializat în astfel de subiecte, a subliniat rolul decisiv pe care interesele de afaceri îl joacă adesea în aducerea la putere a autoritarilor populiști. Cartea sa „Nazi Billionnaires: The Dark History of Germany`s Wealthiest Dynasties” este o investigație revoluționară a modului în care naziștii i-au ajutat pe magnații germani să cîștige miliarde din ororile celui de-al Treilea Reich și al celui de-al Doilea Război Mondial cît și modul în care America le-a permis să scape nepedepsiți. Mulți oameni de afaceri germani au susținut ascensiunea lui Hitler, au exploatat munca forțată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, au prosperat într-un Război Rece în Germania de Vest (care avea nevoie de abilitățile și bogăția lor) și au transmis acea bogăție noilor generații care prosperă în Germania de astăzi.
Ferdinand Porsche l-a convins pe Hitler să pună Volkswagen Beetle în producție. Compania a prosperat sub fiul său, Ferry Porsche, care s-a oferit voluntar pentru SS, a devenit ofițer și a mințit despre asta pentru tot restul zilelor sale. Ferry Porsche a proiectat prima mașină sport Porsche și s-a înconjurat de foști membri ai SS în anii 50 și 60.
Magnatul oțelului, cărbunelui și armelor Friedrich Flick a fost condamnat la Nürnberg pentru folosirea muncii forțate și a sclavilor, finanțarea SS-ului și jefuirea unei fabrici de oțel. Dar a fost eliberat în 1960 și în cele din urmă a devenit acționar majoritar al Daimler-Benz, pe atunci cel mai mare producător de mașini din Germania. Deutsche Bank a cumpărat conglomeratul Flick în 1985, transformîndu-și descendenții în miliardari.
Poate că nimeni nu ilustrează mai bine argumentul lui de Jong decît Günther Quandt și fiul său, Herbert Quandt, membri ai partidului nazist și patriarhi ai familiei care domină acum BMW Group. Herbert Quandt a avut responsabilitatea fabricilor de baterii din Berlin, unde au muncit mii de muncitori forțați și înrobiți, inclusiv sute de femei din lagărele de concentrare. A achiziționat companii furate de la evrei din Franța și a folosit prizonieri de război pe propria sa proprietate privată. A construit chiar și un sublagăr de concentrare în Polonia ocupată de naziști. Când Günther Quandt avea 37 de ani și a rămas văduv a cunoscut și s-a căsătorit cu o tînără de 17 ani pe nume Magda Friedländer și a avut un copil cu ea. După divorțul lor, Magda s-a căsătorit cu ministrul propagandei naziste, Joseph Goebbels, cu care și-a ucis cei șase copii înainte ca ambii să se sinucidă în 1945. Moștenitorii lui Quandt, precum și cei ai altor miliardari naziști, au devenit mai bogați de atunci, în timp ce socoteala lor cu acest trecut întunecat rămîne, în cel mai bun caz, incompletă. Mulți dintre ei continuă să controleze părți ale economiei mondiale, deținînd mărci emblematice ale căror produse acoperă globul. Moștenirea brutală a dinastiilor care au dominat Daimler-Benz, au cofondat Allianz și încă mai controlează Porsche, Volkswagen și BMW, dar și IG Farben, Siemens și ThyssenKrupp (fostă Krupp) a rămas ascunsă pînă acum.
David de Jong debutează, la cei 35 de ani ai săi, cu această lucrare de referință a jurnalismului de investigație în care dezvăluie povestea adevărată a modului prin care cele mai bogate dinastii de afaceriști din Germania au strîns bani și putere nelimitată, încurajînd atrocitățile celui de-al Treilea Reich.
Folosind o mulțime de surse neexploatate anterior (în timpul celor patru ani cît a cercetat) autorul ne descrie pitoresc cum acești magnați au confiscat afacerile evreiești și au tăiat drepturile muncitorilor, transformîndu-i în sclavi, pentru a intensifica producția de arme și a echipa armata lui Hitler în timp ce Europa ardea în jurul lor. Cel mai șocant aspect dintre toate se referă la modul în care oportunitatea politică a Americii le-a permis acestor miliardari să scape de crimele lor, formînd o pată de sînge care pîngărește economia germană și globală pînă azi.
Lucidă și blestemătoare, cartea despre miliardarii naziști ai lui David de Jong dezgroapă zeci de ani de secrete de familie. Pe alocuri te simți ca și cum ai citi Lista anti-Schindler: în loc să-i ajute în secret pe evrei, cei mai puternici magnați ai Germaniei fasciste le-au exploatat brutal suferința pentru profitul personal. Faptul că unele dintre cele mai mari averi ale Germaniei sînt profund împletite cu ignominiile celui de-al Treilea Reich ar trebui să fie mai mediatizat.
După ce veți citi această carte vă veți gândi de două ori înainte să cumpărați un Volkswagen, nu vă veți mai dori să asigurați casa cu Allianz și nici nu veți mai pune în coș o pizza Dr. Oetker din supermarket.
Epigraful lucrării sintetizează profetic: „Jefuitori ai lumii, după ce au prădat totul, le-au lipsit pămînturi de pustiit și scormonesc marea. Dacă vrăjmașul lor este bogat, sînt lacomi. Dacă este nevoiaș, îl asupresc. Pe ei nu i-au săturat nici răsăritul și nici apusul. Sînt singurii care rîvnesc, cu aceeași patimă, atît la bogății, cît și la sărăcia altora. Faptului de a jecmăni, de a măcelări, de a jefui ei îi zic, în chip mincinos, imperiu puternic, iar cînd fac pustiu în jurul lor numesc aceasta pace” (citat din Tacitus, „Agricola”). Aici, Tacitus făcea referire la Pax Romana.
Geo Alupoae, critic de teatru
