Doina Cernica este un nume de referință în spațiul literar bucovinean, și nu numai. Prestigios jurnalist cultural, autoarea născută la Vama este implicată activ în manifestări artistice și literare, având o panoplie impresionantă de scrieri, de genuri literare diverse, multipremiate în țară și străinătate: eseuri, cronici de carte și expoziție, povești pentru copii, traduceri din limba italiană.
”Prințul cu flori de crin” (Ed. Mușatinii, 2025) este o incitantă carte de călătorie despre Creta, apărută într-o excelentă condiție grafică datorată lui Gheorghe Zărnescu. Două mari principii structurează această scriere: interculturalitatea și intertextualitatea. Pentru că în fiecare dintre cele opt capitole autoarea include scurte ”flash-back”-uri în copilăria din Bucovina, cu verdele puternic al brazilor, totul fiind pus în paralel cu azuriul Cretei eterne, înconjurată de necuprinsul mării. Pentru cititor este (și) o invitație la o incursiune în timp, literatură, istorie. Doina Cernica are o mare deschidere spre alteritate, pe care o include în propria-i identitate, constatând – bunăoară – cât de mult se aseamănă practicile religioase din cele două spații. Vizitând minunatul port Chaniá („o întâlnire târzie”) familia Cernica se îndreaptă cu mic, cu mare, spre bisericuța Sf. Nicolae „orbitor de albă, între albastrul tot mai intens al lacului și albastrul tot mai transparent al cerului”. Percepția autoarei este emoționantă prin franchețea și profunzimea ei: „O clipă mi se pare că am mai trăit asta, doar că piciorul căuta nu siguranța rocilor, ci a rădăcinilor întinse ca împletitura unui năvod în urcușul presărat cu ace tot mai lustruite de brad, spre vârful Pietrei Șoimului din Rarău. […] … privesc munții printr-unul din ochiurile broderiei de piatră ca printr-o fereastră până ce în cadrul ei apare, de asemenea închinată Sfântului Nicolae, micuța, bătrâna biserică de lemn din Vama natală, supraviețuitoare a mai mult decât celor două veacuri de când a fost înălțată în centrul așezării și apoi mutată aici, și pe care, mergând spre Prisaca Dornei și spre Câmpulung, privirea o caută cu nesaț în dreapta șoselei, înconjurată ocrotitor de crucile înaintașilor care se odihnesc în cimitirul ei”. (pp. 15-16)
Folosind tehnici intertextuale, Doina Cernica înmănunchează propriile note și impresii de călătorie cu lecturi (în special Jean Bart), făcând conexiuni cu textele marilor autori ai lumii, evocându-i cu emoție (Homer). Bineînțeles, este inspirată de tot ceea ce vede, notează totul, iar la întoarcerea acasă decantează scrierea cu migala unui condeier profesionist, devotat misiunii sale.
Sensul adânc al cărții este revelat de motto-ul din Alexandru Philippide, prin tehnica lui Gide de punere în abis: „Pe hartă nu mai sunt ținuturi noi. Necunoscutul e în noi”. Împreună cu membrii dragi ai familiei – două generații de descendenți (copii și nepoți) – autoarea explorează teritorii (totuși) necunoscute, făcând mereu descoperiri pe care le transmite cititorului îmbogățite, cu propriile impresii.
De ce „Prințul cu flori de crin”? Pentru că este cea mai fascinantă frescă a civilizației minoice, recuperată de arheologi din Palatul din Knossos, pe care vizitatorii o pot admira în Muzeul de Arheologie din Heraklion. În „liniștea somptuoasă” a muzeului, Doina Cernica are revelația rafinamentului culturii cretane veche de mii de ani: „Prezent la nesfârșit pe ilustrate și suveniruri, Prințul cu flori de crin dintr-o frescă mai amplă a Palatului este aici cu potirul lui pur în podoaba capului, împreună cu minunatele pene de păun. Pășește cu o mână în dreptul inimii și cu cealaltă întinsă chemător. Are ceva din frumusețea irepetabilă a unui adolescent decis să urce pe spinarea mișcătoare a unei punți suspendate și să o străbată spre malul visului. Sub palma sa fierbinte, o frunză de eucalipt își întețește mireasma. Dar trebuie să o vezi ca să crezi și ca să fie”. (p. 14) Fluide, bine cadențate, poetice, frazele Doinei îmi întăresc convingerea că impactul frescei asupra autoarei a fost și este major, ca asupra oricărui vizitator.
Vizita în Chaniá nu poate să nu includă faimosul Muzeu Maritim, care „se hrănește de jumătate de secol cu interesul, curiozitatea, plăcerea vizitatorilor și a specialiștilor din întreaga lume la intrarea în Fortăreața Firkas”. După cum remarcă autoarea, istoria insulei este „scrisă în lemn și pânze de corăbii, în metalul, aburul, electricitatea vapoarelor din ce în ce mai performante”, iar exponatele nu sunt nici mai mult nici mai puțin decât „o emblemă a Cretei și o mândrie a Greciei”. (p. 23) Ca în orice muzeu modern și bine amenajat, vizitatorii pot achiziționa aici cărți, filme, documente, timbre și alte sumedenii de obiecte realizate cu bun gust pentru aducere aminte.
La Réthymno, pașii Doinei și ai familiei se îndreaptă spre Portul venețian. Aici vizitatorii bucovineni au revelația frământărilor trecutului și a dificilelor relații cu otomanii. De asemenea, poate fi admirată sofisticata fortăreață Fortezza, construită în veacul al XVI-lea după proiectul inginerului Sforza Pallavicini, construcție care a necesitat 76.800 de zile de muncă obligatorie depusă de locuitorii zonei, pentru a adăposti întregul oraș. Cu toate acestea, în 1646, venind și dinspre uscat, și dinspre mare, otomanii au reușit să ocupe așezarea…
La final, ”pour la bonne bouche”, autoarea plasează descrierea vizitei în Palatul-Labirint din Knossos, despre care spune: „…întins pe o suprafață de aproximativ douăzeci de mii de metri pătrați, a fost cel mai mare, cel mai frumos și cel mai important din Creta, un palat al palatelor, prin locuirea sa de către Minos, marele rege și preot al tuturor”. (p. 64) Ghidați de povestea Doinei Cernica, cititorii acestui mic volum vor fi mai ușor familiarizați cu toate elementele culturii cretane, reamintindu-și povestea Minotaurului cu toate semnificațiile și implicațiile arhetipale. Ce poate fi mai fascinant?
Recenta carte a jurnalistei și scriitoarei bucovinene nu este doar o invitație la călătorie în Creta, un simplu ghid pentru neinițiați. Este o scriere îmbogățită cu polenul lecturilor, o rafinată croazieră prin oceanul vast al literaturii și artei universale, prin epoci și culturi diverse. Cele 84 de pagini constituie cel mai bun îndreptar pentru descoperirea civilizației minoice și pentru descoperire de sine.
Elena-Brândușa STEICIUC
