La 18 martie, Armata Roșie ajunge la granița României. În această atmosferă, o mînă de complotiști pregătește răsturnarea lui Antonescu. Aspectul cel mai interesant este că lucrurile sînt cunoscute de o mulțime de oameni. Complotul nu era un secret, ci ”cu voie de la Poliție”, ca în „Conu Leonida față cu reacțiunea”. Fiecare din elita politică și militară își caută o ieșire din situația imposibilă. Numai cine nu voia să știe ce se punea la cale ignora ce se petrece în cercurile Palatului și Armatei. Toți erau la curent: Antoneștii, Siguranța, jurnaliști, ofițeri superiori, diplomați, delatorii – portari, chelneri, servitori, șoferi… Era prea multă lume implicată pentru a rămîne secret. Se vorbea în cafenele de tratativele de la Cairo unde Știrbey, Constantin Vișoianu, Ghiță Pop sperau să scoată țara din impas, cum procedaseră și italienii. Se aflase în oraș că Lucrețiu Pătrășcanu, Ioan Hudiță etc., se întîlneau cu Ică Antonescu și alți oficiali ai regimului. Agenții de siguranță erau prin apropiere să îi protejeze, să nu li se întîmple ceva rău, nu ca să îi urmărească sau să îi rețină. Este motivul pentru care nu au fost arestați.
Șeful Opoziției, Iuliu Maniu, circula liber prin oraș. Putea fi zărit aproape zilnic la Capșa bînd cafea cu dr. Lupu, Ion Mihalache, Aurel Leucuția, dr. Ion Jovin – toți adversari ireductibili ai regimului Antonescu. Situație de neimaginat în orice altă capitală din Europa. Se întîlneau aproape zilnic la București, Snagov, Periș, Sinaia etc. Ițele unui complot sînt mereu încurcate și se țes greu. Trebuiau depășite neîncrederea și vechile dușmănii. De elaborat planuri, de găsit oameni, de încheiat alianțe, de procurat resurse. Conspirația lucra ca Bucureștiul sa treacă alături de Aliați. Făceau parte din complot PNȚ, PNL și PSD. Ultima achiziție a fost PCR, în urma unei telegrame trimisă de Barbu Știrbey de la Cairo. El anunța că delegații sovietici au condiționat negocierile de participarea comuniștilor la lovitura ce se urzea la București. Cum Armata Roșie urma să fie forța principală în această parte a Europei, nu era nimic de comentat. Cu comuniștii sau deloc! Așa a apărut printre complotiști Lucrețiu Pătrășcanu, văr cu mareșalul Palatului, Octav Udrea, care l-a și contactat. Pătrășcanu era singurul comunist cunoscut în anturajul regelui. În plus, provenea dintr-o familie bună, de sînge albastru, educat în Germania, unde luase un doctorat în economie. Detalii care îl făceau onorabil în ochii complotiștilor. Aceștia credeau că Pătrășcanu conducea PCR. Nu era exact. Dimpotrivă. Se afla într-un con de umbră, privit cu suspiciune de „tovarăși”, detestat de Gheorghiu-Dej, șeful grupului de comuniști din închisori – cea mai puternică facțiune din PCR.
Au fost și alte impedimente de rezolvat. Complotul ne apare azi ca o rețea de intrigi, deziceri, indiscreții, neîncredere mai ales. Și, totuși, sub presiunea apropierii Armatei Roșii și a debarcării din Normandia, s-a conturat un plan de acțiune comun. Factorii decisivi au fost 1. Regele Mihai și 2. Armata. Antoneștii au fost arestați în Palatul Regal la 23 august. A fost instalat alt guvern, care a aderat la tabăra aliată. Aceasta a fost pe scurt istoria acelor zile de august.
Ardeți cărțile!
”Scînteia”: “Anticariile, refugiu al cărților fasciste și reacționare”. Citez: “Ce să mai spunem de maculatura pistolului, banditismului și corupției din colecțiile captivante de 5,10,15 lei? Acest bîlci al literaturii cu care burghezia a urmărit și urmărește să prostească poporul trebuie să înceteze! Trebuie să dispară din anticării cărțile fabricate de acei care au exploatat, asuprit și ținut în întuneric oamenii muncii. Anticarii trebuie să își revizuiască grabnic marfa sau – dacă nu se pricep și nu vor asta – să se lase de asemenea ocupație…”. ”Scînteia” face apel in finalul articolului la corespondenții ziarului să denunțe anticarii care vînd titluri cenzurate. Nu știu cîte asemenea denunțuri au ajuns la redacție. Nu știu de ce, și nu mă miră deloc o altă știre apărută tot în ”Scînteia” două zile mai tîrziu. E vorba despre o razie efectuată de organele de ordine în anticariatele din cîteva cartiere, unde s-a confiscat multă marfă conținînd titluri indezirabile, fasciste, revanșarde, revizioniste, ațîțătoare la război… Aceste “tarabe imunde” si “dughene insalubre” au fost închise, iar proprietarii lor amendați. Asta cînd nu au fost duși cu duba să fie cercetați la Poliție. Peste alte cîteva zile aflăm din ”Scînteia” că acest comerț privat cu cartea a fost interzis. Rămîneau deschise librăriile controlate de stat. Se recomanda frecventarea celor care vindeau cărțile apărute cu deosebire la editura ”Cartea rusă” în librăriile autorizate.. .Ce se întîmpla cu cărțile confiscate, multe camioane? Cărțile acestea sînt arse sau aruncate la cîteva gropi de gunoi pe care le avea Bucureștiul (Glina, Fundeni, Mandravela, etc.).
O explicație – mii de titluri de cărți apărute pînă în 23 august 1944 au fost interzise de Cenzură. Cîteva exemple de autori: Ion Agîrbiceanu, Vasile Alecsandri, Nicolae Bălcescu, Lucian Blaga, Emil Cioran, George Coșbuc, Nichifor Crainic, Grigore Cugler, Mircea Eliade, Mihai Eminescu, Nicolae Filimon, CC Giurescu, Octavian Goga, Ion Heliade Rădulescu, Nae Ionescu, Nicolae Iorga, Panait Istrati, Alexandru Marcu, C. Negruzzi, Al. Odobescu, Anton Pann, Virgil Madgearu, C. Rădulescu Motru, Liviu Rebreanu, Alecu Russo, Ionel Teodoreanu, Elena Văcărescu, Vasile Voiculescu, AD Xenopol, etc. Dintre străini apar pe listele autorilor retrași din biblioteci și librării, printre alții, Aristotel, Gabriel d’Annunzio, Anne Brontë, Louise Broomfield, Louis Ferdinand Celine, Agatha Christie, Winston Churchill, Leon Daudet, Charles de Gaulle, Andre Gide, Johann Gotlieb Fichte, Karl Kautski, D. H. Lawrence, Emil Ludwig, Charles Maurras, Andre Maurois, Somerset Maugham, D. Merejkovski, Paul Morand, Montherlant, Raymond Poincaré, John Steinbeck, Lev Trotski, Stefan Zweig, etc.
În fiecare an aceste liste se actualizează, ceea ce echivala mereu cu lărgirea lor. Apăreau la Index alte și alte titluri. Era practic imposibil să urmărești această evoluție și cred că nu o făcea nimeni, cu excepția Securității și Procuraturii. În caz de percheziții sau arestări, confiscările și distrugerile se făceau după lista cărților interzise. La Vamă aceste titluri erau oprite conform Indexului. Mai observ că unii autori sînt excluși cu toată opera lor (Panait Istrati), alții parțial, cu unele titluri (Cezar Petrescu). Sînt și autorii străini scoși din circulație. Exemple. 1. parțial – Karl Marx, Friederich Engels, Anatol France, Roza Luxemburg, sau 2. total – Adolf Hitler, Benito Mussolini, Antonio Salazar sau Gh. Plehanov, etc. Sînt și autori neatinși de acest măcel (un exemplu, Zaharia Stancu). Criteriile nu sînt clare și sînt schimbate frecvent în funcție de agenda politică. Apariția Războiului Rece a modificat substanțial aceste liste. La fel s-a întîmplat odată cu conflictul Stalin vs. Tito sau Blocada Berlinului. Mă întreb, de pilda, cu ce deranjau autori ca Anton Pann, Nicolae Bălcescu, Ion Heliade Rădulescu așa-zisa dictatură a proletariatului?
Acestor cărți de autor li se adaugă publicații, colecții, antologii, volume colective. Alte mii de titluri. A apărut astfel o piață pentru cei care doreau să le citească și nu le găseau decît pe rafturile anticariatelor. Autoritățile doreau să impună un control total asupra societății, or pentru asta nișa comerțului particular trebuia desființată. Motivul? Politico-ideologic. Aceasta piață necontrolată ar fi fost toxică. Comerțul acesta nu era de stat, era privat, capitalism (dușmanul absolut), cu cărți pline de “otravă spirituală și ideologică“.
Stelian Tănase
Fragmente din ”Zvonuri despre sfîrșitul lumii”, în pregătire la Editura Corint 2023.
