La 16 februarie 1959, Fidel Castro, Che Guevara, Raoul Castro preiau puterea politică în Cuba.
Relația unui dictator cu femeile este mereu aceeași, trasă la indigo. Marele om, părintele patriei, salvatorul națiunii, cel mai iubit etc. este convins că tot ce e în țară îi aparține. Inclusiv femeile, de ce nu? Pe lîngă fabrici, munți și cîmpii, fluvii, orașe. Avem exemple nenumărate în secolul XX – Mussolini, Stalin. Hitler, Mao. Fidel Castro Ruz intră în aceeași categorie. A stăpînit mai mult de 5 decenii peste o insulă din Caraibe cu 11 milioane de locuitori. Dar ce zgomot a făcut cît s-a aflat la putere! Se spune că s-ar fi culcat cu 35.000 de femei. E un zvon imperialist. Fake-news, se spunea in Bariera Vergului. O fi fost superman, totuși, domnilor, să păstram măsura.
E ceva în cazul Castro, un detaliu care dă coloratura poveștii lui. Castro a fost un bastard, „copil din flori”. Frustrarea de fiu ilegitim i-a modelat caracterul. A vrut mereu să arate că este cineva… Boala șefiei de care suferea venea tot de aici. Sentimentul de inferioritate l-a zgîndărit toată viața, l-a motivat mereu să demonstreze. Și nu s-a relaxat niciodată. Pentru a-și dovedi sieși că este cineva, a pus la cale o „revoluție”, a răsturnat un regim. S-a luat la harță cu toată lumea, începînd cu SUA. Nu suporta să-l contrazici, nici să îi contești supremația. Cel mai mare revoluționar, cel mai tare amant, cel mai bun jucător de baschet, cel mai bun ochitor cu arma… Acest megaloman, obsedat de el însuși, a trăit toată viața cu un sentiment de inferioritate care l-a ros pe dinăuntru. A vrut neapărat să îi domine pe ceilalți tocmai pentru că se simțea declasat.
S-a născut într-o familie bogată, din elita Cubei. Nu era un sărăntoc, un proletar sau un țăran desculț. De obicei ăștia se răscoală, cam așa scrie în cărți. A fost educat de iezuiți, a făcut studii foarte bune de drept la Universitatea din Havana. Tatăl lui era latifundiar, mare proprietar de pămînt, crescător de vite. Venise în tinerețe în Cuba din Spania și făcuse avere. Era strîns legat de familia lui Fulgencio Batista, dictatorul de atunci al Cubei. Castro a rîvnit la puterea lui, s-a visat liderul necontestat al insulei. A dorit să uzurpe puterea lui Batista si să ajungă el în palatul prezidențial de la Havana. Lupta pentru putere în Cuba seamănă mai mult cu o afacere de familie decît cu o revoluție. Castro a țintit puterea absolută ca să uite umilințele din copilărie. La 90 de ani, cînd a expiat, nu era vindecat. A murit împovărat de condiția lui de bastard. Relațiile cu femeile și cu propriii lui copii au fost și ele determinate de trecutul său nefericit. Nu a putut să-și ierte tatăl că la nașterea lui nu i-a dat numele lui, Castro. A rămas cu numele mamei, o bucătăreasă umilă de pe moșie – Ruz.
Nu se cunoaște cîte soții, cîți copii, cîte amante a avut. Într-un interviu, întrebat cîți copiii (din flori) are a spus „cam cît un trib”. Ce însemna numericește, habar nu am. Avea preferință pentru blonde, femei rasate. Alegea prada după aceste criterii – să fie educate, tinere, frumoase, neapărat din pătura superioară. Nu s-a încurcat cu țărănci, cu proletare, cu lumea de jos. Verbiajul marxist despre „dictatura proletariatului” și „muncitorimea gropar al burgheziei” era o retorică pentru public. Era duplicitar – în privat practica cu totul alte valori. Deși făcea caz de modestia condițiilor în care își ducea viața, de austeritate, trăia ca un nabab. Nu se sacrifica deloc pentru idealurile așa-zisei revoluții, cum pretindea. Avea circa 20 de palate și vile, îi plăceau confortul și luxul. A uitat repede condițiile din Sierra Maestra din timpul războiului de partizani. Ajuns la putere la 1 ianuarie 1959 s-a izolat de restul camarazilor (destui au dispărut asasinați sau în accidente suspecte). S-a înconjurat de o gardă pretoriană împănată cu consilieri KGB care aveau misiunea să-i asigure paza. Cuba a devenit repede un stat polițienesc, libertățile civile au dispărut rapid una cîte una. A umplut țara cu pușcării. Poliția politică ținea totul sub control și teroriza populația.
În acest cadru s-au derulat poveștile lui de amor. Îi plăcea să apară la tribuna în piețe largi, să se grozăvească, Apărea îmbrăcat în uniforma militară imaginată de el ca să îi dea prestanță. Ținea discursuri interminabile unor mulțimi mobilizate la ordin. În culise, își consuma aventurile erotice. Un bilanț al carierei lui de amorez arată că în 1947, pe cînd era student, s-a căsătorit burghez cu Mirta Diaz Balart dintr-o foarte bună familie. A apărut și un copil, Fidelito (s-a sinucis recent). Au divorțat în 1954 și ea a plecat în SUA. Divorțul a fost cauzat de apariția în viața lui a altei femei – Natalia Naty Revuelta, măritată cu cel mai apreciat medic cubanez. Naty, a fost probabil iubirea vieții lui. Și de aici a rezultat un copil, Alina, pe care Castro nu l-a recunoscut. Ne întoarcem la aceeași poveste. Mai tîrziu aceasta se va refugia de asemenea în SUA și va deveni un critic acerb al tatălui ei natural.
Există un episod foarte interesant despre o presupusă tentativă (din cele 638) de asasinat pusă la cale de CIA. Un amestec de James Bond și un serial foileton pentru copii. Sex, scene tari, răsturnări de situație, spionaj, un thriller. Melodramă cît cuprinde. Istorioara a fost povestită tîrziu în Memorii chiar de eroina întîmplării. În 1959, Marita Lorenz, de 19 ani, călătorește pe pachebotul german Berlin, unde tatăl ei este căpitan. Castro în patrulare prin portul Havana – puțin după căderea regimului Batista – urcă pe vas atras de o fată frumoasă de pe punte!!! Prost scenarist, putea imagina ceva va mai veridic. Coupe-de-foudre între liderul de 32 de ani care fumează trabucuri (ca să pară mai viril) și adolescentă. Prima partidă de sex are loc după cîteva minute în cabinei fetei. Erau foarte grăbiți, se vede, revoluția nu așteaptă. Fata își continuă a doua zi cursa spre NY. De acolo îi telefonează lui Castro care o invită la Havana… Idila continuă tot anul 1959. Pe fir intră CIA, interesată să se apropie de Castro pentru a-l ucide. O agață pe Marita Lorenz și o convinge să-și ucidă amantul din patriotism, pentru a salva omenirea de apocalipsă. Maria Lorenz se lasă convinsă. Are și un motiv personal – la Havana rămăsese însărcinată. Castro nu voia copilul. A fost răpită, drogată într-o clinică și i s-a provocat avort. Avea deci motive să îl urască… Marita Lorenz se invită la Havana (în 1960). Castro aflase că lucra pentru CIA și că avea misiunea să-l omoare. Ajunși în camera lui de la Hotel Hilton etaj 23, îi joacă marea scenă patetică. Scoate pistolul de la centură și i-l dă ca să îl împuște. Ca un făcut, ea clachează. Nu reușește să apese pe trăgaci, îl iubea! Un basm excelent.
Un alt episod se petrece în 1964, cînd o delegație studențească franceză (goșistă) ajunge la Havana dornică să-l cunoască pe marele om. În grup se afla o anume Evelyne Pissier, drăguță, fină, blondă. E iubita lui Bernard Kouchner – șeful delegației (va face mare carieră mai tîrziu la Paris). Castro nu ezită să îi facă avansuri frumoasei franțuzoaice și o smulge din mrejele celuilalt pentru a o duce în patul lui. Perfect, 1-0 pentru „lider maximo”. Așa e revoluția – cere sacrificii din partea militanților. De pildă, să-și cedeze iubitele șefilor. E un ritual arhicunoscut din vechime.
Celia Sanchez l-a întîlnit pe Castro în munții Sierra Maestra. Au fost împreuna pînă cînd ea a murit de cancer, 1980. Mereu în imediata apropiere, servindu-i ca om de încredere, bodygard, amantă, șefă de cabinet, consilier. Era singura cu care vorbea deschis. Dalia Soto del Valle a fost femeia ultimilor lui ani, mai ales după dispariția Celiei Sanchez. Învățătoare – s-au cunoscut în timpul unei campanii de alfabetizare. Blondă, firește, frumoasă, deșteapta, poliglotă. A fost singura femeie cu care a apărut în public. Castro era foarte secretos. Toate aspectele vieții lui private erau tratate ca secret de stat. Totuși, legat de ea, Castro a recunoscut că exista în viața lui. A avut 5 copii cu ea. Întrebarea este dacă s-a căsătorit cu ea sau nu. Versiunile diferă. Cert este că a jucat un rol important pe lîngă el în partea a doua a vieții lui.
Acestea au fost femeile despre care istoricii au scris cîte ceva. Jurnaliștii continuă să scotocească – mai ales după moartea lui, survenită în 2016, la 90 de ani. Despre amantele ocazionale, aventurile de o noapte sau o săptămînă nu știm nimic sau foarte puțin… Dar pînă la 35.000 mai e mult. Despre mulțimea de copii pe care i-a avut, nici atît. Bastarzi și ei, ca el.
Fragment din „Repertoarul amorului”, volumul doi, apărut în septembrie 2020 la editura Hyperliteratura.
Comandați exemplarul dumneavoastră pe libris.ro, elefant.ro, etc. și la raft în librăriile Cărturești, Librarium, Humanitas.
Stelian Tănase
