Ascultă-mă cum șoptesc
Ascultă-mă cum șoptesc, cel mai recent roman scris de autorul suedez Mons Kallentoft și publicat de Editura Trei în colecția Fiction Connection, continuarea volumului Privește-mă cum cad, a ajuns deja în librăriile online și offline din întreaga țară.
În Privește-mă cum cad, fiica lui în vîrstă de 16 ani a dispărut într-o noapte fierbinte, în timpul unei excursii în Palma. Tim Blanck crede că înțelege ce s-a petrecut, dar se dovedește că mergea pe o pistă falsă și e nevoit să o ia de la zero. Fata ar putea fi în viață, dar în acest caz, cine e ea acum?
În Ascultă-mă cum șoptesc, al doilea volum al seriei Palma, îl urmăm pe Tim Blanck în lumea interlopă. Un tată care își caută fiica, transformînd această căutare în obsesie. Cartea este foarte bine scrisă, în capitole scurte, care îi conferă un ritm de-a dreptul furibund și cu un final cu adevărat exploziv.
Acum, la cinci ani de la dispariția fetei, Tim Blanck se întoarce în Palma și este dispus să sacrifice totul ca s-o găsească pe Emme. Primește indicii noi, care-l duc din Mallorca pe continent, în lumea nemiloasă a traficului de carne vie. Se cufundă tot mai adînc în propria beznă și, deși bănuiește că a devenit un simplu pion într-un joc mult mai amplu, este dispus să sacrifice orice ca să-și găsească fata.
„Mons Kallentoft spune o poveste captivantă despre cît de mult e dispus un părinte să sacrifice ca să-și găsească fiica. Chiar dacă asta înseamnă să încalce legea și să se alieze cu polițiști corupți și cu traficanți dubioși”. – Ölandsbladet
„Cartea se remarcă prin limbajul poetic și elegant. Mons Kallentoft face experimente cu formatul și lasă scriitura s-o apuce pe căi greu de imaginat”. – Dast Magazine
Mons Kallentoft (n.1968) este un jurnalist și scriitor din Linköping, Suedia, cunoscut pentru amestecul neobișnuit de realism și fantastic, analiză psihologică fină și inserții poetice din cărțile sale. A debutat în 2001 cu Pesetas, pentru care a primit Premiul pentru cel mai bun roman de debut din partea Asociației scriitorilor suedezi. Kallentoft a făcut trecerea la genul crime în 2007, cu romanul Sacrificiul din miezul iernii (vîndut doar în Suedia în peste 300.000 de exemplare). A inițiat astfel o serie ce avea să devină celebră și care o are în centru pe polițista Malin Fors, una dintre eroinele cele mai îndrăgite din literatura polițistă scandinavă. Seria Malin Fors se bucură de un succes răsunător peste tot în lume. În 2014, Kallentoft a început, în calitate de coautor, încă o serie crime incendiară, avîndu-l drept protagonist pe inspectorul de poliție Zack Herry, al cărui destin are ecouri din mitul lui Hercule.
Cutia din pădure
Cutia din pădure de Maureen Johnson – un alt caz rezolvat de Stevie Bell – a apărut de curând în colecția Young Fiction Connection a Editurii Trei.
Eleva-detectiv Stevie Bell are nevoie de un caz bun. După ce a prins un criminal la liceul ei, Academia Ellingham, se duce acasă în vacanță, pentru a petrece o vară normală (adică plictisitoare). Primește însă un mesaj de la proprietarul Taberei Sunny Pines, fosta Tabără Wonder Falls – unde au avut loc crimele din Cazul Cutia din pădure. În 1978, patru tineri care lucrau în tabără au fost uciși cu bestialitate în pădurea de lîngă orășelul Barlow Corners. Noul proprietar îi trimite o invitație lui Stevie, propunîndu-i să-l ajute să facă un podcast despre investigația în acest caz. Stevie acceptă, dacă îi poate aduce cu ea pe prietenii săi. Nimic nu sună mai bine decît o vară petrecută împreună, investigînd crime de demult. Dar ceva malefic încă pîndește în orășel. Cînd deschide capacul cutiei de mult ferecate, Stevie e complet luată prin surprindere de ceea ce găsește înăuntru. Cazul Cutia din pădure va face loc pentru și mai multe victime. Iar de data aceasta, s-ar putea ca însăși viața fetei să fie în pericol.
„E mereu o delectare să o urmărești pe isteața și amuzanta Stevie cum pune cap la cap piesele unui puzzle ca să rezolve un caz. Iubitorii de romane mystery nu vor fi dezamăgiți”. – School Library Journal
Umorul fermecător al lui Johnson și personajele adorabile oferă tinerilor cititori un alt roman plin de mister și foarte bine construit. Autoarea reușește să surprindă cu măiestrie atît empatia lui Stevie pentru prietenii îndurerați și rudele celor dispăruți, care încă tînjesc după răspunsuri, cît și relația ei cu anxietatea.
„Cutia din pădure aduce în prim-plan personaje memorabile alături de sclipitoarea Stevie Bell. O lectură absolut încântătoare!”. – Booklist
Povestea are două planuri temporale, o parte a acțiunii se petrece în prezent, cînd Stevie Bell încearcă să rezolve cazul, și alta în trecut, la momentul crimelor. Acest al doilea plan le permite cititorilor să cunoască victimele. Căci aceste personaje merită să fie cunoscute. Doar așa descoperim cine sînt cu adevărat – un grup interesant de oameni, foarte potrivit pentru un roman mystery.
Maureen Johnson, născută în 1973 la Philadelphia, este autoare de bestselleruri New York Times și USA Today. Printre romanele ei se numără The Key to the Golden Firebird, The Name of the Star și seriile Stevie Bell, Shades of London și Suite Scarlett. Cărțile ei s-au vîndut în zeci de milioane de exemplare și au fost traduse în peste 40 de limbi. Are un master în scriere creativă la Universitatea Columbia și a lucrat ca scenaristă pentru EA Games. În prezent, locuiește la New York și poate fi găsită pe www.maureenjohnsonbooks.com sau pe Twitter, la @maureenjohnson.
La Editura Trei, de aceeași autoare, au apărut primele trei volume din seria Stevie Bell: Maestrul minciunilor, Silueta de pe scară și Mîna de pe zid, precum și Fulgi de iubire (scris împreună cu John Green și Lauren Myracle). Cutia din pădure a fost desemnată cea mai bună carte Young Adult a anului 2021 de către publicațiile Cosmopolitan, People Magazine și Publishers Weekly.
Brățările doliului
Cel de-al șaselea volum al seriei Născuţi din ceaţă de Brandon Sanderson – Brățările doliului – a apărut de curînd la Editura Trei. La trei secole după evenimentele din primele romane ale seriei Născuţi din ceaţă, civilizaţia pe Scadrial a devenit una modernă, are căi ferate pentru a suplimenta transportul pe canale, se bucură de iluminat public electric și de primii zgîrie-nori îmbrăcaţi în oţel avîntîndu-se către cer.
Brăţările doliului sînt metalminţi mitice deţinute de Lordul Legiuitor și se zvonește că oricine le poartă deţine puterile pe care le avea acesta. Dar existenţa lor e pusă la îndoială. Un cercetător kandra s-a întors la Elendel cu niște imagini care par să înfăţișeze Brăţările, precum și niște scrieri într-o limbă pe care nimeni n-o înţelege. Waxillium Ladrian e recrutat să călătorească în sud, în orașul New Seran, ca să înceapă o investigaţie. Pe drum, descoperă indicii despre adevăratele scopuri ale unchiului său Edwarn și despre organizaţia misterioasă cunoscută drept Set.
„Născuţi din ceaţă este o saga pe care Sanderson a construit-o cu o pricepere ieșită din comun. Lumea reală se împletește cu cea a magiei într-un mod firesc și surprinzător totodată”. – SFF World
Volumul este structurat în trei părți: prima parte acoperă evenimentele din Elendil; partea a doua se concentrează pe New Seran; iar partea a treia se desfășoară în Southern Roughs și munți. Într-un ritm alert, cu mai multe scene de acțiune, fiecare personaj are momentul lui de strălucire. Personajele au mult mai multă profunzime. Wax încă se luptă cu ceea ce consideră că este o trădare și, deși face o serie de pași greșiți, este mai uman. Wayne este mai puțin excentric. Marasi dă dovadă de echilibru și adaptabilitate în situații dificile. Iar fiecare scenă cu Steris este uimitoare.
De asemenea, mai multe personaje și concepte noi sînt introduse în Brățările doliului, de la o rasă ciudată de oameni, la tehnologie de zbor, la baterii și generatoare, la grenade alomantice – Sanderson arată că nu se teme să gîndească în afara cadrelor cunoscute.
Brandon Sanderson (n. 1975) a obţinut masteratul în scriere creativă la Universitatea Brigham Young, pe cînd făcea parte din redacţia Leading Edge, revista semiprofesionistă de ficţiune speculativă a universităţii. A debutat în 2005 cu romanul Elantris. După moartea lui Robert Jordan, Sanderson a fost ales să scrie volumul final din seria Roata timpului. Este laureat al premiilor David Gemmel Legend (2011 și 2015) pentru roman fantasy și Hugo (2013) pentru nuvela Sufletul împăratului (apărută în limba română în anul 2015). Romanul Aliaţi în slujba dreptăţii este laureatul din 2013 al Premiului Imaginales. Află mai multe despre autor pe brandonsanderson.com.
La Editura Trei au apărut primele cinci volume ale seriei Născuţi din ceaţă: Ultimul Imperiu, Fîntîna Înălţării, Eroul Evurilor, Aliaţi în slujba dreptăţii și Umbra sinelui.
Editura Trei